VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Primăria Buzău urmează să amenajeze cinci fântâni arteziene în cele mai mari două parcuri din oraș: Crâng și Tineretului. Ideea absurdă a primarului Constantin Toma (PSD) a generat dezbateri aprinse în Consiliul Local, principalul său oponent, consilierul local Constantin Ionescu (Pro România) criticând în termeni duri momentul şi valoarea investiţiei.

Două în Parcul Crâng și trei în Parcul Tineretului. Așa ar urma să fie dispuse cele cinci fântâni arteziene menite să înfrumusețeze orașul. Valoarea totală a investiției este de 2,2 milioane de lei, adică aproape jumătate de milioan de euro, sumă care i-a determinat pe unii consilieri ai opoziției să critice inițiativa. Constantin Ionescu a luat cuvântul şi a argumentat că suma care va fi cheltuită din bugetul local este nejustificat de mare.

VIDEO | INTERVENŢIE CONSTANTIN IONESCU, CONSILIER LOCAL PRO ROMÂNIA

„Nu poți plăti acum, din bugetul local, 500 de mii de euro pe fântâni arteziene. Cheltuirea acestei sume importante nu reprezintă o prioritate, atâta timp cât nu a fost rezolvată problema parcărilor și a construcțiilor de parcări, nu au fost realizate lucrări de sistematizare a intersecțiilor prin amenajarea sensurilor giratorii, ce funcționează în continuare cu butelii de plastic, nu s-au achiziționat autobuze noi și ecologice, ca în celelalte orașe (…).”, a spus Constantin Ionescu. 

DOCUMENT | HCL NR. 18 DIN IUNIE 2020

Proiectul nr. 18 iunie 2020… by Andrei Pitigoi on Scribd


Primarul Constantin Toma a invocat pueril prestigiul și competitivitatea unui oraș, care nu constau doar în performanța mediului economic, ci și în dezvoltarea urbană și în creșterea calității vieții locuitorilor săi.

 1,008 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10
Articolul precedentMedicul Mădălina Munteanu (ex-USR) s-a alăturat PSD Buzău!
Articolul următorVIDEO | Constantin Toma, primarul Buzăului: „M*ie PSD!”
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Agora Buzău şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Fotojurnalist 123RF din 2017, membru APSR, membru AIPS, absolvent Sports Buisness Academy. Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here