Rodica Bîrlă, primarul comunei Puieşti, aleasă pe listele PRO România şi trecută ulterior la PSD va avea un oponent puternic la alegerile programate pe 9 iunie 2024. Unul dintre liberalii cu ştate vechi, consilier local timp de trei mandate şi opozant vehement al mandatului care o are în frunte pe social-democrata Rodica Bîrlă, medicul veterinar Adrian Manea şi-a anunţat candidatura la cea mai importantă poziţie din organigrama primăriei din Puieşti.
În vârstă de 49 de ani căsătorit, tată a doi copii şi medic veterinar care şi-a desfăşurat activitatea doar în comuna Puieşti, liberalul se anunţa un adversar dificil pentru Rodica Brlă, chiar dacă aceasta şi-a trădat electoratul, alegând barca social-democraţilor împotriva cărora a luptat în campania electorală din urmă cu 4 ani.
Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a lui Adrian Manea şi este redată integral în rândurile de mai jos:
„Stimati conlocuitori ai comunei Puiesti,
Ma adresez pe aceasta cale celor care, pe data de 09.06.2024, va veti rupe din timpul dumneavoastra pentru a alege Primarul si Consiliul Local care vor conduce Comuna Puiesti pentru urmatorii patru ani. Am folosit special majuscule, pentru a sublinia astfel importanta atat a posturii de primar, de consilier local, cat si, mai ales, importanta Comunei Puiesti – care este cazul si timpul de a ajunge acolo unde ii este locul, si anume printre primele comune din judet la capitolul dezvoltare.
Da, am ramas in urma si asta datorita greselilor repetate ale actualei administratii care a risipit energie si resurse pe lucruri lipsite de importanta, care a blocat cu buna-stiinta lucrarile si contractele incepute deja, care nu a accesat niciun leu din bani europeni pentru lucrari de infrastructura, singurele care pot aduce devoltarea localitatii prin atragerea de investitii in zona noastra.
Beneficiem acum de sansa de a avea acces la autostrada A7 a Moldovei, o adevarata artera pentru tranzitul de marfuri si servicii cu estul tarii si chiar cu estul Europei, oricare ar fi acela, ceea ce sigur va crea sansa relansarii economice a zonei.
De asemenea, prin reluarea posibila a lucrarilor la Canalul Siret-Baragan, prin derularea investitiilor la proiectul de reabilitare a sistemului de irigatii de la Crangul Ursului, agricultura va avea sansa de a trece intr-o noua etapa de dezvoltare, eliminandu-se astfel, macar in parte, riscul secetei cu care ne-am confruntat in ultimii ani.
Spun toate acestea pentru ca sunt convins ca exista sansa pentru Puiesti, cu conditia ca administratia locala sa fie deschisa si receptiva la schimbare, la nou, la dezvoltare. Panselutele si parcurile au rolul lor dar este cazul sa ne ocupam de lucruri serioase si într-adevăr utile pentru comuna – ma refer, cel putin, la canalizare, gaze, asfalt. Stiu, toti candidatii la primarie promit de zeci de ani aceleasi lucruri dar unii dintre acestia chiar au mai facut cate ceva. Poate nu suficient dar pas cu pas, demers cu demers, adresa cu adresa, om cu om, poate lucrurile se vor misca. Nu fac greseala sa promit dar vreau din tot sufletul sa fac lucruri bune pentru comuna Puiesti din postura de ales al dumneavoastra, daca voi merita aprecierea si votul locuitorilor comunei.
Pentru cei care nu ma cunosc (bine) sunt Manea Adrian Florin, 49 ani, de profesie medic veterinar, casatorit, tata a doi copii, locuiesc si muncesc de cand ma stiu in comuna Puiesti. Din punct de vedere politic, am activat timp de 3 mandate ca si consilier local PNL, in cei doisprezece ani de activitate politica reusind sa imi limpezesc multe dintre procedurile, conditionarile si regulile administratiei locale. Prin activitatea mea derulata in Consiliul Local Puiesti, consider ca am adus un plus de valoare acestuia atat in perioada “liberala”, cat si in ultimul mandat “Pro-Romania-PSD” cand, in opozitie fiind, am avut responsabilitatea “amendarii” multora dintre proiectele administratiei.
Am lasat la urma prezentarea mea pentru ca asa este firesc. Importanta este Comuna Puiesti si locuitorii ei, important este felul in care ne croim viitorul pentru urmatorii patru ani.
Consider ca este necesara schimbarea actualei administratii care, nu doar ca nu a “impins” lucrurile inainte ci a fost o “frana” pentru proiectele care incepeau in 2020 sa se miste, sa prinda contur, dupa indelungate faze de proiectare, avizare si bugetare.
Da, candidez pentru onoarea de a fi primarul comunei Puiesti, stiu ce inseamna aceasta mare responsabilitate, mi-o asum si imi doresc ca, impreuna, sa reusim sa facem Puiestiul ce ar fi trebuit sa fie.
Nu fac minuni, nu promit “marea cu sarea” dar vreau din tot sufletul sa lucrez pentru Puiesti si pentru dumneavoastra, alaturi de dumneavoastra.
Ma bazez pe o echipa de oameni seriosi si de incredere, alaturi de care vom castiga majoritatea in Consiliul Local pentru ca initiativele si proiectele noastre sa fie astfel adoptate si sustinute.
Nu ma adresez „hater”-ilor, palavragiilor si oamenilor de nimic care timp de patru ani au latrat vrute si nevrute la adresa unora si altora, doar-doar vor elimina orice forma de opozitie la actuala administratie.
Nu sunt o fire razboinica dar, este momentul sa spunem „STOP” diletantismului, a lipsei de profesionalism si a țățismelor.
Este momentul schimbarii! Peste inca patru ani poate fi prea tarziu. Anumite sanse sunt unice, asa cum poate este sansa ca in 2024 sa repunem comuna Puiesti pe harta comunelor dezvoltate.
Puiesti-ul pe primul loc. Nu doar la fotbal!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Reclamă Bottom Ad

1 COMENTARIU

  1. Am fost consilier local timp de trei mandate si am vazut, aproape de la miezul citirelor si aparte de la laptele de capra, toate jocurile de culise care au condus la caderea Comunei Puiesti intr-o mlastina de care ne este din ce in ce mai greu sa iesim. Nu ne trebuie Primarul Bivolaru, nici jocurile de putere, nici neincrederea, nici zona de confort. Avem nevoie de schimbare, de dezvoltare, de oameni si de minti noi. Si asta nu se poate face decat prin schimbare, prin alegerea unui primar si a unui Consiliu Local responsabili, cu viziune, cu dorinta reala de a face lucrurile bune si de a ridica comuna noastra la nivelul la care merita.
    Astazi, imi asum public responsabilitatea, fata de comuna Puiesti, de a candida la functia de Primar si sper ca, peste cinci ani, sa ma uit peste aceste randuri si sa ma intreb daca am facut ceva pentru locuitorii comunei, dar mai ales daca am facut ce trebuia pentru comuna.
    Mergeti la vot in 2024 si alegeti bine, pentru viitorul comunei noastre!“

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.