În România, siguranța elevilor este o prioritate. Cel puțin în comunicate, în strategiile instituționale și în discursurile rostite festiv la deschiderea fiecărui an școlar. În realitate, uneori, lucrurile arată cu totul altfel. Un incident petrecut la începutul lunii octombrie, la Școala Gimnazială nr. 15 „George Emil Palade” din Buzău, ar trebui să pună pe masa autorităților o întrebare incomodă: „cât de protejați sunt, de fapt, copiii noștri, după ce trec de poarta școlii?”.
O fetiță de numai opt ani ar fi fost abordată chiar în interiorul unității de învățământ de un bărbat necunoscut, în vârstă de aproximativ 40-45 de ani. Individul ar fi apucat-o de mână, spunându-i că a venit să o ia acasă. Nu era tatăl ei, nu era o persoană pe care copila să o cunoască, era, pur și simplu, un străin care pretindea că are dreptul să plece cu ea. Speriată, fetița a început să țipe, abia atunci bărbatul i-a eliberat mâna și s-a făcut nevăzut. În tot acest timp, tatăl o aștepta afară, lângă gardul școlii. Un scenariu care pare desprins dintr-un film, dar care, potrivit informațiilor obținute, s-a petrecut într-o instituție de învățământ din municipiul Buzău.
Într-o școală în care ar trebui să existe proceduri clare privind accesul persoanelor din exterior, un asemenea incident nu poate fi tratat drept o simplă întâmplare nefericită. Nu doar gestul necunoscutului trebuie cercetat, ci și împrejurările care i-au permis să ajungă lângă copilă. Unde era personalul care avea responsabilitatea supravegherii? Cum se verifica accesul în clădire? A intrat bărbatul prin poarta principală sau a folosit altă cale? A întrebat cineva pe cine caută? Avea permisiunea să se afle în școală? Sunt întrebări la care, deocamdată, nu avem răspunsuri. Nici noi, nici Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău.
Există însă și problema imaginilor de supraveghere. Potrivit informațiilor disponibile, înregistrările camerelor video nu ar fi permis identificarea clară nici a copilului, nici a bărbatului. Mai mult, o sursă susține că una dintre camere nu funcționa. Pe 30 septembrie, polițiștii desfășuraseră chiar la această școală activități preventive, în care elevii au fost învățați să recunoască situațiile de risc și să reacționeze în fața pericolelor. O inițiativă necesară, fără îndoială. Numai că ironia amară a acestei întâmplări este că, la câteva zile distanță, un copil ar fi fost pus în situația de a aplica, în mod real, tocmai asemenea reguli de autoprotecție. Copila a reacționat și a țipat. Nu a acceptat explicația unui necunoscut, iar bărbatul a plecat.
Dar de ce a fost nevoie ca un copil de opt ani să ajungă într-o asemenea situație?
Poliția nu a confirmat producerea incidentului deși au trecute ore bună între ora solicitării informațiilor și ora publicării materialului, conducerea școlii, prin directorul Elena Gheorghe, da. Cel mai probabil, potrivit informațiilor obținute de redacție, cercetările continuă. Ancheta urmează să stabilească identitatea bărbatului, împrejurările incidentului și eventuala răspundere penală. În paralel, conducerea unității de învățământ și autoritățile responsabile cu siguranța școlară ar trebui să ofere explicații concrete despre măsurile de protecție existente.
Siguranța copiilor nu poate fi evaluată exclusiv după existența unor proceduri frumos redactate. Ea se vede atunci când sistemul este pus la încercare, iar aici există suficiente semne de întrebare pentru a solicita o verificare serioasă. Înainte să le cerem copiilor să recunoască pericolul, poate ar trebui să ne asigurăm că adulții responsabili fac tot ce este necesar pentru a-l ține departe de ei. Școala trebuie să fie un loc în care copiii învață să citească, să scrie, să socotească și să descopere lumea, nu un loc în care primul lor instinct trebuie să fie acela de a striga după ajutor.
Cazul de la Școala nr. 15 nu apare într-un peisaj lipsit de avertismente. În septembrie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău făcea publice date deloc liniștitoare: 58% dintre infracțiunile înregistrate în incinta sau în apropierea unităților de învățământ, în anul școlar precedent, au fost loviri sau alte violențe, alte 8% fiind infracțiuni contra patrimoniului. Mai mult, dintre cele 457 de unități de învățământ din județ, 57 nu dispuneau de sisteme de securitate, potrivit informațiilor comunicate de IPJ. Iar dacă privim puțin mai departe de ultimele 12 luni, găsim un precedent tulburător: pe 25 septembrie 2025, o elevă de 12 ani de la Școala nr. 11 din municipiul Buzău a fost abordată și apucată de mână de un necunoscut, în timp ce se îndrepta spre cursuri. Copila s-a smucit, a strigat și a reușit să scape, iar bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost imobilizat cu intervenția unui polițist aflat în timpul liber. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Două fetițe, două școli din același oraș, împrejurări asemănătoare și aceeași întrebare care revine obsesiv: câte semnale de alarmă trebuie să apară înainte ca prevenția să însemne mai mult decât statistici și întâlniri festive cu elevii?
Și poate că aici ar trebui redeschisă, cu ceva mai multă responsabilitate și mai puțină pasiune administrativă, discuția despre rolul Poliției Locale Buzău. O instituție pe care unii ar prefera să o vadă desființată, dar care, în realitate, ar trebui reorganizată, profesionalizată și făcută să funcționeze acolo unde comunitatea are cea mai mare nevoie de ea. Inclusiv în jurul școlilor. Există chiar și un plan local de acțiune care prevede patrularea în zonele unităților de învățământ, inclusiv cu participarea polițiștilor locali. Firește, este important să supraveghem parcările, să sancționăm contravențiile și să verificăm respectarea regulilor în spațiul public. Dar poate că, din când în când, ar fi la fel de important să ne asigurăm că un copil de opt ani poate ieși în siguranță de la școală. Nu avem nevoie de o Poliție Locală desființată, ci de una mai bine pregătită, mai prezentă, cu responsabilități clare, echipaje distribuite în funcție de riscurile reale și rezultate care să poată fi evaluate public, pentru că utilitatea unei asemenea instituții nu ar trebui măsurată doar în numărul sancțiunilor aplicate, ci și în incidentele pe care reușește să le prevină. Iar siguranța unui copil valorează, până la urmă, mai mult decât toate rapoartele de activitate redactate impecabil.
