VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Nicolaie Gioabă, viceprimarul comunei Costeşti, candidatul Partidului Social Democrat pentru cea mai importantă funcţie din aceeaşi localitate le-a promis cetăţenilor că îi va scăpa de amenzile primite în starea de urgenţă, când mai mulţi dintre locuitorii comunei au fost sancţionaţi pentru nerespectarea interdicţiilor impuse din cauza COVID-19.

Potrivit surselor noastre, aflate la faţa locului, mai precis pe terasa unui magazin alimentar din Costeşti, Gioabă le-a dat întâlnire tuturor celor amendaţi la ora 19:00 pentru ca aceştia să îi predea procesele verbale primite în urma contravenţiilor. Ceea ce nu ştiu cei prezenţi este că amenzile primite au putut fi contestate sau anulate în doar 15 zile de la data primirii acestora. Mai mult, având în vedere durata mare de timp la care amenzile vor fi contestate, sunt mari şanse ca demersul să fie considerat de către instanţa de judecată, drept unul tardiv, iar cei amendaţi să rămână nu doar cu datoria primită, ci şi cu penalităţi. Iniţiativa lui Gioabă este cu atât mai nefericită, întrucât în cursa pentru primăriei, dacă va reuşi să anuleze procesele verbale, viceprimarul va sabota bugetul comunei, adică fix acolo unde ar fi trebuit să ajungă banii primiţi de pe urma amenzilor.

 

 2,159 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here