VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

O nouă reuniune a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc luni, la ora 16.00. Va fi discutată și posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, a anunțat ministrul interimar de Interne, Marcel Vela.

El a precizat că, dacă apare un caz într-o școală, cursurile vor fi suspendate în toată școala.

Vizavi de suspendarea cursurilor în școli, acest lucru va fi analizat în ședința de mâine (luni, n.r.). Ca să fiu mai exact, e decisă o măsură împreună cu doamna ministru și colegii din Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Dacă un singur caz apare într-o școală, cursurile sunt suspendate în toată școala. M-ați întrebat de școli la plural și am spus că acest lucru va fi decis mâine. Dar să știe populația că dacă apare un singur caz într-o școală – și anunțul e și pentru directori, prefecți, comitete județene – se suspendă cursurile în întreaga școală”, a spus Vela.

De asemenea, Consiliul Național al Elevilor solicită ministrului educației să suspende cursurle timp de două saptămâni, pentru prevenirea noului Coronavirus.

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here