VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Vineri, 17 iulie a.c., a fost semnat certificatul de urbanism pentru porțiunea din autostrada A7 pentru tronsoanele Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani. Autostrada A7, denumită și ”Autostrada Principatelor Române”, va fi un drum de mare viteză ce va face legătura între București și Moldova, cu punct final la Pașcani, fluidizând traficul în această zonă din țară. Aceasta va avea un nod de legătură cu o altă autostradă care se află în plan, autostrada Târgu Mureș – Iași.

Președintele Consiliului Județean Buzău spune, într-o postare pe Facebook: ”Astăzi, am semnat Certificatul de urbanism pentru autostrada A7 – tronsoanele Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani.
Noi, autoritățile locale, am tratat cu prioritate aceste demersuri pentru că ne dorim ca și buzoienii să poată ajunge în condiții de siguranță și într-un timp cât mai scurt la București, Ploiești sau în Moldova.
Pentru că autostrada va tranzita teritoriul mai multor comune din județ, am transmis primăriilor să informeze cetățenii să permită accesul SC Geostud SRL la proprietățile lor pentru realizarea investigațiilor geotehnice și forajelor.

 162 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here