În fiecare an, în data de 3 iunie, este marcată Ziua mondială a bicicletei, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În acest context, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au considerat oportună organizarea, în această diminieaţă, a unui simpozion pe această temă. Activitățile s-au desfăşurat la Centrul de Prevenire a Criminalității și au fost coordonate de ofițeri din cadrul Serviciului Rutier și de la Compartimentul de Analiza și Prevenirea Criminalității.

3 iunie, Ziua Mondială a Bicicletei
3 iunie, Ziua Mondială a Bicicletei

La activitate au fost invitaţi şi au participat cicliști de anduranţă, care au pedalat de-a lungul timpului la diverse maratoane dedicate, bicicliști amatori, dar și polițiști pentru care ciclismul este un hobby, practicat cu atenție și responsabilitate.

Poliţiştii de la rutieră au reamintit participanţilor prevederile legislative în domeniu, dar au venit şi cu o serie de recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere a acestei categorii de participanți la trafic.

Ofiţerii de la Prevenire au subliniat importanţa bicicletei ca obiect de patrimoniu, având în vedere că, nu de puţine ori, în cazul celor pasionaţi de acest sport, bicicleta este chiar o investiţie. Astfel, asigurarea ei în mod corespunzător ori de câte ori se îndepărtează de vehicul, chiar şi numai pentru scurt timp, îi va scuti de…situaţii neplăcute.

Discuţiile nu s-au finalizat înainte ca bicicliştii prezenţi în sală să ne împărtăşească din experienţele lor. Simpozionul s-a încheiat cu un circuit demonstrativ al invitaţilor, cu trase de rulare în municipiul Buzău.

Știați că?
– Bicicleta a fost inventată de un baron german în anul 1814 și brevetată de acesta trei ani mai târziu.
– Mersul pe bicicletă reduce riscul de boli de inimă, accidente vasculare, diabet, anumite tipuri de cancer sau chiar deces, dar oferă și bucurie și libertate. Este una din cele mai simple și eficiente căi de a arăta respectul și dragostea față de Pământ.
– Prin Legea 250/2020 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice s-a prevăzut: „Clădirile publice sau de utilitate publică, unitățile din învățământul preuniversitar de stat, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, precum și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt”.
– Regulile de circulație cu bicicleta sunt prevăzute de OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: Bicicleta este vehiculul prevăzut cu două roți și propulsat prin forța musculară cu pedale sau manivele. Unele biciclete au și motor. Nu se înmatriculează sau înregistreză. Trebuie echipată cu frână, claxon, lumini (albă sau galbenă în față, roșie în spate), cel puțin un „ochi de pisică” și dispozitive reflectorizant-fluorescente la roți. Sunt asimilate bicicletei vehiculele cu pedale echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului crește, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h.

Eşti deţinător de bicicletă?
Poliţiştii atenţionează buzoienii că prin lăsarea neasigurată a bicicletei, hoţii „sunt invitaţi” să treacă direct la actul infracţional.

Asigurarea corectă a bicicletei creează mai multe probleme hoţilor, prin creşterea timpului în care se comite furtul. Hoţul este împiedicat, astfel, să folosească anumite componente ale bicicletei sau se vede chiar nevoit să renunţe la comiterea infracţiunii, pentru că se expune la riscuri prea mari.

Eşti biciclist cu vârsta de sub 14 ani?
– Nu ai voie să circuli pe drumul public (nici pe carosabil, nici pe trotuar);
– Ai voie în parcuri, în curtea școlii sau pe străzile închise circulației mașinilor;
– Pentru a ajunge în locurile permise, te poți deplasa pe jos, pe lângă bicicletă sau poți apela la părinți să îți transporte bicicleta în portbagajul mașinii.

Eşti biciclist şi ai împlinit vârsta de 14 ani?
– Poți circula pe pista pentru biciclete (amenajată pe trotuar ori pe stradă); dacă nu există, atunci poți circula pe partea dreaptă a străzii.
– Nu ai voie pe trotuar;
– Este recomandat să porți cască de protecție;
– Ţine ambele picioare pe pedale și cel puțin o mână pe ghidon în timp ce cu cealaltă semnalizezi schimbarea direcției de deplasare. Este interzis să circuli pe o singură roată;
– Dacă sunteți mai mulți bicicliști, trebuie să circulați cu toții pe un singur rând;
– Noaptea trebuie să ai haine cu benzi fluorescent-reflectorizante. Nu poți staționa bicicleta pe partea carosabilă;
– Nu poți conduce sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante;
– Nu ai voie să te ții de un vehicul aflat în mers;
– Nu ai voie să transporți o altă persoană atunci când bicicleta nu are un astfel de echipament. Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat;
– Este interzisă folosirea telefonului mobil atunci când conduci pe drumul public, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «handsfree»;
– Trebuie să ai asupra ta actul de identitate.

DE REŢINUT: Pentru traversarea străzii trebuie să folosești trecerea specială pentru biciclete și trotinete electrice, marcată de două linii întrerupte aflate în paralel. Dacă folosești  „zebra” va trebui să te dai jos, altfel ai fi considerat un vehicul și, deci, nu ai avea ce căuta pe trecerea de pietoni.

Sursă: IPJ Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.