Unirea Principatelor Române, sau Mica Unire, a avut loc în luna ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei (pe 5 ianuarie 1859) și al Țării Românești (pe 24 ianuarie 1859). Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. De-a lungul istoriei, doar doi principi au purtat denumirea oficială de ”domnitor” în Principatele Unite al Moldovei și Țării Românești: primul a fost Alexandru Ioan Cuza (în perioada 1859 – 1866) și al doilea a fost Carol I (în perioada 1866 – 1881).
Prin Proclamația de la Iași, din 11 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza aduce la cunoștință națiunii următoarele: ”Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!”
Domnia lui Cuza ar putea fi împărțită în două etape distincte:
– etapa realizării unificării depline (1859 – 1862)
– etapa marilor reforme (1862 – 1865).
În prima etapă s-a desfășurat o activitate diplomatică intensă în scopul recunoașterii dublei alegeri a lui Cuza. Astfel, Austria și Imperiul Otoman recunosc dubla unirea la presiunea celorlalte Mari Puteri. Apoi sunt unificate serviciile de vamă și telegraf, dar și armata, prin crearea primului minister comun, Ministerul de Război. La sfârșitul anului 1861 diplomația românească reușește recunoașterea unificării depline. Tot în această etapă, în data de 22 ianuarie 1862 a fost creat primul guvern unic, avându-l ca prim-ministru pe conservatorul Barbu Catargiu, iar două zile mai târziu, pe 24 ianuarie, a avut loc prima Adunare Unică.
În a doua etapă a domniei sale, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele României moderne. În această perioadă, au fost concepute Codul Civil, Codul Penal și Codul Comercial, inspirate de cele existente în Franța. Învățământul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă: s-a promulgat legea învățământului primar obligatoriu (gratuit – aspect extrem de important pentru cei săraci), sunt organizate învățământul secundar de șapte ani și cel universitar de trei ani. De asemenea, s-au înființat și primele universități din țară (cea de la Iași care azi îi poartă numele s-a înființat în anul 1860, iar Universitatea din București a luat ființă în 1864). De asemenea, a fost înființată Școala Națională de Arte Frumoase de la București (care a fost condusă de pictorul Theodor Aman). Alături de Mihail Kogălniceanu vor fi inițiate o serie de reforme: electorală, agrară (este desființată claca; țăranii sunt împroprietăriți, plătind despăgubire timp de 15 ani; pământul nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani; împroprietărirea s-a făcut diferențiat, în funcție de numărul de vite, țăranii fiind împărțiți pe trei categorii: fruntași, mijlocași, pălmași), a justiției, a învățământului și secularizarea averilor mănăstirești.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost construită prima linie ferată pe ruta București -Filaret – Giurgiu. Linia ferată avea 70 de kilometri si a fost construită de compania engleză Barkley – Stanisforth. A fost inaugurată la în octombrie 1869 de către regele Carol I. In anul 1870 calea de acces către Dunăre a fost prelungită cu încă 2,6 kilometri.
La data de 11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice în urma unui complot al ”Monstruoasei coaliții”, care reunea două grupări politice opuse: liberalii radicali și conservatorii. La sfârșitul domniei acestuia România modernă era edificată.