VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Ce face PSD acum când nu mai are majoritate? Simplu: mai livrează niște circ pe pâine și depune o moțiune împotriva ministrului sănătății!

Sunt unul dintre oamenii care nu vorbește niciodată fără să cunoască lucrurile în detaliu. De aceea, am să spun clar că nu mai merge cu opoziția ieftină în Parlament.

PSD, condus de Marcel Ciolacu, nu mai are credibilitate nici cât „negru sub unghie”, când vine vorba despre promisiuni și cu atât mai mult când face opoziție.

Mă întreb, domnule Ciolacu, ce rost are o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, când nu ați știut să gestionați pandemia în teritoriu, în județele în care aveați primari și președinți de consilii județene PSD. În plus, tot amenințați, de ochii lumii, cu o moțiune de cenzură, în condițiile în care știu sigur că PSD nu vrea nicio secundă să revină la putere și să preia guvernarea?

Blestemul României, sub presiunea pandemiei, este opoziția ipocrită! De ce țipă PSD că ministrul Sănătății este incompetent, dacă timp de 4 ani doar a povestit cum vrea să ridice spitale regionale, iar în realitate a atras ZERO bani europeni pentru astfel de investiții.
Cunosc bine situația spitalului județean condus de un candidat PSD la parlamentare.
Pe lângă deja cunoscutele metehne ale sistemului de sănătate, în plină pandemie,
managerul nu a achiziționat aparate de testare, în ciuda răzvrătirilor PSD-ului în legătură cu netestarea românilor. Păi, dacă la Buzău, un județ pe care Ciolacu îl tot păstorește de ani de zile, nu se fac testări, atunci despre ce vorbim?

La o populație de 432.000 de locuitori în județul Buzău, singurul aparat de testare de tip PCR a fost achiziționat de DSP Buzău și prelucrează doar 200 de probe pe zi.
La spitalul județean Buzău, condus de omul lui Ciolacu, nu numai că NU există aparat de testare, dar singura „performanță” a managerului a fost să pună la dispoziție doar 12 paturi ATI pentru persoanele infectate cu virusul Covid.

Norocul PSD la Buzău este că obiceiului buzoienilor, de ani de zile, este să se trateze la București sau în alte județe ale țării fugind efectiv de sistemul de sănătate din Buzău.
E ușor pentru PSD să vorbească de pe bară, dar lucrurile nu mai merg așa în România.
Electoratul nu mai ascultă discursurile politicianiste fără substanță. Oamenii au trăit, în ultimii 30 de ani, într-o țară în care a fost clădit un sistem extrem de stufos și de găunos din care cu greu ne vom reveni. Cert este că românii știu că astăzi suportăm cu toții efectele guvernărilor PSD și preferă să nu mai plece urechea la promisiuni deșarte.

PSD face moțiuni doar pentru fațadă. Dacă mâine li s-ar oferi cârma țării în mâini, ar fugi imediat. E greu în pandemie!

Gabriel Avrămescu,
Președinte PNL Buzău

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here