VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Lumea e frumoasă, David, să nu uiți niciodată asta! Și, dacă uneori te simți îndemnat să crezi că nu-i frumoasă, amintește-ți doar că tu, dacă vrei, o poți înfrumuseța.” Așa sună cel din urmă sfat pe care David, un băiețel în vârstă de numai zece ani, îl primește de la tatăl său. Vrând să-și crească băiatul într-o lume lipsită de rău și neatinsă de convențiile și de prejudecățile sociale, un bărbat care nu își dezvăluie nimănui numele, duce o viață retrasă într-o colibă din vârf de munte alături de fiul său, David. Instruit chiar de tatăl lui – el însuși un violonist desăvârșit, David învață să cânte la vioară și pune în cântecele sale întreaga frumusețe a lumii.

Trăind retras în munți, alături de tatăl lui, David nu cunoaște viața în afara casei sale idilice. Tatăl său l-a crescut și l-a educat să găsească pace și bucurie în natură și în tot ceea ce înconjoară coliba din vârful munților, departe de lumea civilizată. Prietenă fidelă, vioara îi ține companie și îl ajută să se exprime. De altfel, David cântă la ea în concordanță cu natura, ținând cont de învățăturile modeste ale tatălui său, printre care se includ aprecierea și dragostea pentru muzică.

Bărbatul privea și asculta; și, în timp ce privea și asculta, chipul îi devenea un câmp de bătălie pe care mândria și teama, speranța și disperarea, bucuria și tristețea, se luptau pentru a-l lua în stăpânire. Nu era un lucru nou pentru David să ”cânte” apusul. Întotdeauna, ori de câte ori se simțea mișcat, David se îndrepta către vioara lui. Găsea mereu, în corzile ei vibrânde, mijlocul de a spune ceea ce limba lui nu putea rosti.

Totuși, David este smuls din lumea idilică și liniștită în care trăia, atunci când tatăl lui se îmbolnăvește. Este luat în grijă de Simeon Holly și de soția lui. Aceștia ezită, la început, să îl primească pe David în familia lor, însă băiatul le aduce aminte de fiul lor înstrăinat. Noua familie află cu surprindere că băiatul nu știe care îi este numele de familie, nu știe cum îl chema pe tatăl lui și nici dacă avea vreo rudă.

Tatăl lui David lasă două scrisori, înainte să îi dea drumul într-o lume necunoscută. Plină de emoție și speranță, prima scrisoare se adresează familiei ce urma să aibă grijă de fiul lui: ”Acum, că a venit vremea să îl înapoiez pe David societății, am pornit la drum în acest scop. Dar sunt bolnav, foarte bolnav și, dacă Moartea are picioare mai sprintene decât mine, trebuie să-mi las datoria în mâinile altora. Purtați-vă cu el cu blândețe. Nu cunoaște decât binele și frumosul. Nu știe nimic despre rău și nici despre păcat.” A doua scrisoare îi este adresată lui David, căruia îi aduce aminte că trebuie să fie curajos și cât de importantă este prezența viorii în viața lui: ”Te afli printre chipuri noi, înconjurat de oameni și de chipuri care îți sunt străine. Pe unele dintre ele nu le vei înțelege; iar altele poate că nu îți vor plăcea. Dar să nu îți fie teamă, David și să nu ceri să te întorci înapoi, pe culme! Nu uita, băiatul meu, în vioara ta se ascund toate lucrurile după care tânjești. Nu trebuie decât să cânți și cerurile senine ale casei tale de la munte îți vor apărea deasupra capului, iar dragii prieteni și camarazi din pădurile tale îți vor sta alături. TĂTICUL

Scos fără voie din lumea lui de poveste, David dă piept cu viața reală, descoperă cinismul, cruzimea și suferința. Totuși, reușește, cumva, să rămână fidel principiilor sale de bun simț. Iar singura lui consolare rămâne vioara, care îl ajută să se exprime. Băiatul își păstrează capacitatea de a vedea tot ceea ce este mai bun în lume și lasă în urma lui optimism. Și îi inspiră și pe alții să-și urmeze calea și să profite de viață din plin. Pentru ca înțelege că viața este prea scurtă pentru a fi irosită pe detalii inutile și lipsite de importanță.

Prietenii, rudele, publicul în extaz, grămada de bani – toate îi aparțin acum lui David. Dar, o dată pe an, cu toate că e bărbat în toată firea, își ia vioara și călătorește într-un orășel îndepărtat, de sus, dintre dealuri. Acolo, într-o bucătărie tihnită, cântă pentru un bătrân și pentru o bătrână; și de fiecare dată își spune că exersează pentru vremea în care, cu vioara sub bărbie și ciupind corzile cu arcușul, are să plece să-și întâlnească tatăl în țara cea îndepărtată.

David și vioara lui este o lecție despre sensibilitate, iubire și speranță și despre cum toate acestea pot fi transformate în putere, reușită și succes, prin autocunoaștere și valorizare.

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here