duminică, aprilie 27, 2025
11 C
Buzău

Ionela Dobrică, deputat PSD | „Guvernul „Amână tot” se opune dublării alocațiilor copiilor”

Guvernul „Amână tot” se opune dublării alocațiilor, demonstrând că interesul românilor nu se numără printre prioritățile PNL, declară Ionela Dobrică, deputat PSD.

Deputatul reamintește faptul că în februarie 2019, PNL a cerut dublarea alocațiilor iar PSD a găsit soluții în acest sens. Mai apoi, în decembrie, înțelegând nevoile pe care le au copiii din țara noastră, PSD a avut inițiativa de a dubla din nou alocațiile, doar că de această dată PNL s-a opus într-un mod rușinos, pentru că deputații liberali au scos cartela din aparat și nu au votat. Chiar și în aceste condiții legea a fost adoptată și promulgată datorită PSD.

„Guvernul „Amână tot” se opune dublării alocațiilor. Pentru mine, sincer, nu este nicio surpriză, pentru că PNL nu a demonstrat niciodată de când e la guvernare că ar dori să pună interesul românilor pe lista de priorități. Ei au alte priorități, au avut grijă până acum să reprezinte interesele băncilor și marilor companii, nu și interesele românului de rând,” susține Ionela Dobrică.

Potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru, alocațiile copiilor nu pot fi crescute acum întrucât legea a fost promulgată de președintele Iohannis după ce Bugetul pe anul 2020 a fost adoptat. Astfel, guvernul PNL ne promite că banii pentru creșterea alocațiilor vor fi prinși la rectificarea bugetară care va avea loc în această vară.

„Argumentul doamnei Violeta Alexandru este complet fals. Observ, astfel, că guvernul „Amână tot” începe să și mintă fără oprire. Guvernul ar putea oricând să dubleze alocațiile, nu trebuie așteptată venirea verii. Dacă alocațiile nu sunt dublate astăzi, acest lucru se întâmplă pur și simplu pentru că nu există voință politică. Copiii nu vor beneficia de această dublare a alocațiilor pentru că nu vrea PNL, acesta este adevăratul mesaj pe care liberalii îl transmit românilor,” completează Ionela Dobrică.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

STS de ziua Porților Deschise la Palatul Cotroceni | Transparență, tehnologie și deschidere către comunitate

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va participa, în weekendul...

Întâlnire de lucru între primarii buzoieni și conducerea ANRE, găzduită de Consiliul Județean Buzău

Dialog constructiv pentru viitorul energetic al județului Pe data de...

Boala Parkinson: factori de risc, prevenție și tratament

Dr.Alina Diacenco: ”Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă progresivă...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img