Atacul consilierului PSD, Constantin Florescu la adresa primarului Constantin Toma nu a rămas fără urmări (citeşte aici Florescu (PSD), fost preşedinte al Tribunalului Buzău despre primarul Toma: „Comportament umilitor, lipsă de respect faţă de lege şi dispreţ la adresa membrilor PSD”). Replica lui Constantin Toma nu a întârziat. Tot pe Facebook, primarul s-a referit la colegul său de partid ca la un personaj jalnic, acuzându-l nu doar că nu s-a implicat în campania electorală, ci și cu privire la modul în care își desfășoară activitatea ca ales local:

„Constantin Florescu – un personaj jalnic!

Iată tocmai acum când PSD-ul a pierdut alegerile prezidenţiale, domnul Constantin Florescu – consilier local PSD, încearcă să se cocoaţe pe necazul partidului doar, doar va fi observat de noua putere!
Mă intrigă mult că vorbeşte de nelegalitatea hotărârilor de CLM, emise în ultimii 3 ani, în condiţiile în care este Preşedintele Comisiei Juridice şi le-a avizat pozitiv pe toate!
Îl rog public pe acest domn să se autodenunţe dacă a fost şi numai o singură hotărâre ilegală!
În ceea ce priveşte afirmaţiile denigratoare privind umilirea şi dispreţul pe care le-aş avea la adresa salariaţilor din Primăria Buzău, din firmele subordonate primăriei sau membrilor şi simpatizanţilor PSD, îi solicit să vină măcar cu un singur exemplu!
Eu chiar respect oamenii şi empatizez cu problemele lor!
La centru, PSD a făcut greşeli mari! Sunt convins că dacă la Buzău nu am fi avut atâtea realizări, scorul pe municipiu ar fi fost mult mai mic. Înainte să arate spre mine, Constantin Florescu ar trebui să arate spre el!
În ultimii 2 ani a lipsit de 8 ori de la şedinţele de CLM iar în campaniile electorale, inclusiv în ultimele două nu a fost prezent în nici un fel!
Domnul Florescu văd că îşi ia paşaport pentru un alt partid.
Dacă asta îşi doreşte, îi vom acorda viza cât mai curând.
Un personaj jalnic!”

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.