Știu că se vor supăra pe mine o parte a colegilor mei din viața politică. Știu că vă voi enerva și pe câțiva dintre dumneavoastră, dar voi spune aici câteva lucruri pe care chiar le consider importante.

Luni, împreună cu ceilalți aleși ai românilor, mă întorc la București pentru o nouă sesiune parlamentară. Dincolo de programul de lucru în plen și în comisiile parlamentare, doresc să vă informez despre adevărata prioritate pentru România. Se impune o schimbare de macaz în tot ceea ce înseamnă guvernare, discurs politic, agendă electorală.

De mulți ani, subiectul numărul unu în România și în lumea întreagă cu privire la România este justiția. E un subiect greu, inaccesibil multora, dificil de înțeles și de explicat pe limba tuturor. Tocmai de aceea, zic că este un subiect ușor de manevrat, simplu de folosit pentru a manipula. Unii se pozează în apărători neînfricați ai Justiției, care trebuie să pedepsească, alții – în gardieni ai Justiției, care trebuie să facă dreptate. În tot acest timp, adevăratele probleme ale românilor au căzut pe locul doi. Deși această Guvernare a luat măsuri ferme și bune pentru români și pentru România, ele nu au putut lua fața subiectului amplu al Justiției. În Europa, România a devenit o țintă. În loc să se vorbească despre noi în termeni laudativi, pentru că merităm, având în vedere că avem cea mai mare creștere economică din UE, am devenit ținta atacurilor și a ironiilor celorlalte state membre. Vina este numai a noastră! Noi ne-am pârât reciproc la ”Înalta Poartă”, noi am strecurat șoapte otrăvite în urechile partenerilor noștri europeni și transatlantici.

Da, vrăjeală este cuvântul. Înșelătorie, minciună, păcăleală, luați-o cum vreți. De exemplu, Opoziția consideră că Justiția va deveni curată atunci când adversarii politici (toți, dacă se poate), ajung după gratii. Dar nu vorbesc niciodată despre ce șanse are într-un proces un român obișnuit, fără resurse materiale sau despre cum sunt tratați românii în închisori…
România a ajuns într-un moment de cumpănă, în care își poate schimba soarta. Propun să o facem prin renunțarea la vrăjelă, la vrajbă și prin concentrarea pe o țintă cu adevărat importantă pentru țară: DEZVOLTAREA.

Avem nevoie de autostrăzi, de infrastructură în stațiunile turistice care zac în paragină, avem nevoie de susținerea afacerilor românești, de fiecare cent din fondurile europene aflate la dispoziția României!

Haideți să îi lăsăm pe specialiști și pe magistrați să rezolve problemele Justiției, iar noi, Putere și Opoziție, să ne notăm în agende DEZVOLTAREA ȚĂRII ca prioritate.

Ar fi groaznic pentru români ca principalul subiect în alegerile din 2019 și 2020 să fie, în continuare, Justiția. Dacă nu realizăm că românii s-au săturat de cearta continuă pe dosare și pe procurori și nu ne orientăm rapid către lucrurile de care au nevoie cu adevărat, vom avea un absenteism record și la europarlamentare, și la alegerile prezidențiale și generale. Absenteismul favorizează, ca în Franța, Austria, Marea Britanie și Germania, apariția extremismului iar România nu își poate permite asta.

Adrian Mocanu, deputat ALDE.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.