Tinere din municipiul Buzău, victime ale unor agresiuni fizice, în propria locuință

În seara zilei de 20 iunie, în propria locuință, două tinere în vârstă de 24 de ani, care locuiesc pe raza municipiului Buzău, au fost victimele unor agresiuni fizice și ale deposedării de bunuri de către trei bărbați.

La data de 20 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că, două tinere de 24 de ani, care locuiesc pe raza municipiului Buzău, ar fi fost agresate fizic și deposedate de bunuri. Imediat după primirea sesizării a fost constituită o echipă complexă care s-a deplasat la fața locului și poliţiştii au demarat cercetările. La scurt timp, în baza semnalmentelor și datelor furnizate, polițiștii au identificat trei bărbați și au reținut doi dintre aceștia, în vârstă de 21 și 22 de ani, ambii din Buzău” se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Au fost efectuate trei percheziții pe raza municipiului Buzău și, în urma acestora, polițiștii au identificat și au  ridicat mai multe bunuri despre care se presupune că ar fi fost sustrase în timpul comiterii infracțiunii din apartamentul celor două tinere.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive. De asemenea, au fost demarate activităti specifice pentru depistarea celui de-al treilea bănuit.

Au fost demarate activități specifice pentru identificarea celui de-al treilea bărbat, cercetările continuând sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pentru a se stabili cu exactitate elementele faptei, precum și împrejurările în care aceasta s-a produs.

 

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img