miercuri, aprilie 24, 2024

DOCUMENTE | Primarul din Vadu Pașii simte că i se clatină scaunul?! Și amenință…

Custom ad 1

Nici n-a început campania electorală, nici măcar nu s-a anunțat oficial data alegerilor, că unii edili locali au început să simtă cum li se clatină scaunele sub ei. Unii, mai colerici din fire, au început să facă deja promisiuni fără acoperire, iar atunci când demersurile lor pentru a obține sprijin politic întâmpină refuzuri, trec la amenințări voalate sau chiar la fapte.

Pentru a-și intimida oponenții, folosesc chiar pârghiile pe care le au la îndemână în urma votului de acum patru ani, adică puterea de a amenda sau a nu elibera anumite documente care intră în competența lor. Ei acționează uneori la limita absurdului, ca în acest caz.

Este vorba despre șicanele la care este supus un om de afaceri de pe raza comunei Vadu Pașii, condusă din partea liberalilor în ultimii patru ani de primarul Gheorghe Firon. Acesta și-a trimis un apropiat să-i promită afaceristului, în schimbul sprijinului politic, pentru că respectivul este un om cu influență și respectat în comunitate, diverse avantaje precum și un post de viceprimar dacă i se alătură. Refuzul lui Ștefan Modreanu însă l-a enervat pe primarul Firon, căruia i se pare că toată lumea trebuie să fie cu el, și în ciuda afilierii liberale, dă mai degrabă dovadă de încălcare a democrației și totalitarism. Așa că șicanele n-au întârziat să apară. Cum afacerile desfășurate pe raza comunei implică obținerea a tot felul de documente de la Primărie, a fost prima fază în care lui Modreanu i s-a dat de înțeles că nu e bine să se pună cu primarul.

La fiecare solicitare, omului de afaceri i s-au cerut completări la documentații, pentru a-l întârzia, sau chiar angajații instituției s-au autosesizat, cu ghilimelele de rigoare, și s-au deplasat pe teren pentru a vedea dacă acesta respectă legea. Nici pavele în curtea unui teren care-i aparține nu a avut voie să-și pună Ștefan Modreanu fără acceptul Primăriei, respectiv al lui Gheorghe Firon, deși în lege scrie cu totul altceva. Iar șicanele de acest fel au continuat, culminând cu una de domeniul absurdului. Conform hârtiilor primite de Modreanu, el este vinovat că plouă, iar apa de pe o bucată de acoperiș nu mai lată de 30 de centimetri și lungă de vreo trei metri se scurge lângă gardul său, chipurile pe domeniul public. În document sunt anunțate și repercusiuni în cazul în care nu va fi remediată situația, adică mai pe românește spus, omul trebuie să dărâme acoperișul la casă. În aceeași situație, spunem noi care am făcut o documentare pe raza comunei, se află însă și primarul Firon, care deversează toată apa de ploaie de pe acoperișul garajului său în drum, așa că legea ar trebui aplicată și edilului. De aceea, suntem curioși dacă Firon, când i-a trimis somația în cauză lui Ștefan Modreanu a semnat vreuna și pentru el, că doar legea trebuie respectată de toți… nu-i așa?!

Articol de Andrei Tomescu. Responsabilitatea aparţine în exclusivitate autorului. Pentru drept la replică, agorabuzau[@]gmail.com

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole