
Ceea ce îi demonstrează utilitatea pentru societate şi îl face de temut în ochii infractorilor sunt versitalitatea şi adaptabilitatea la diferite medii şi persoane. În mod cert, un personaj complex, nu doar în vocabular şi comportament, ajuns la apogeul carierei, care şi-a consolidat poziţia şi de a cărui unică decizie depinde viitorul său: pensionare, Bucureşti sau cum a spus-o chiar el: “confortul de la Buzău”.
Abilitatea de a anticipa mişcările infractorilor, mentalitatea care îl poate poziţiona în ambele tabere, oferindu-i întreaga perspectivă a situatiei, cunoaşterea tipologiilor psihologice şi a comportamentului criminal, îl pot transforma, cum spun “gurile rele”, într-o sabie cu două tăişuri. Asta pentru că în privinţa combaterii criminalităţii care implică violenţă, crime, tâlhării, furturi, trafic de persoane, proxenetism, prostituţie şi toate cele conexe, rezultatele sale sunt de necontestat, Buzăul fiind printre cele mai sigure judeţe din țară. Contestatarii şi-ar fi dorit însă rezultate pe măsură şi în privinţa criminalităţii economice, care a implicat de-a lungul vremii oameni politici, figuri mai mult sau mai puţin importante în peisajul local, care din diferite motive încă pun capul liniştiţi pe pernă.
Am încercat să-l cunoaştem pe Laurenţiu Pantazi în cadrul unui interviu în exclusivitate, organizat în redacţia Agora. Pe parcursul a aproximativ 90 de minute, fără prelungiri, i-am adresat comisarului şef din fruntea IPJ o mică parte din întrebările la care nu a fost nevoit să răspundă în ultimii ani. Şef al poliţiştilor buzoieni din decembrie 2012, Pantazi a răspuns unor întrebări cu sinceritate, şi-a blocat răspunsurile în spatele unui limbaj de lemn în cazul altora, însă nu s-a sfiit să admită că fiecare pădure are uscăciunile ei. Ca orice lider, deşi nu recunoaşte, V.L. Pantazi înţelege şi necesitatea acţiunilor mai puţin ortodoxe pentru a rămâne în frunte.



