Mihai Răzvan Moraru, membru PLUS Buzău acuză consilierii locali şi pe primarul Constantin Toma pentru sumele exorbitante acordate către SCM Gloria Buzău în ultimii ani.

Moraru îşi argumentează acuzaţiile printr-o postare pe Facebook:

„Marele jaf din banii buzoienilor : în anul 2019 – peste 10% din bugetul comunității Mun. Buzău a mers la Cubul Sportiv Gloria Buzău. Dacă ne uităm la cifrele de mai jos, vedem ca Buzăul își permite să aloce mai mulți bani clubului sportiv, decât reușește Timișoara, Ploiești, Oradea sau Bacău. Însă Buzăul este al 18-lea oraș ca mărime al României.
Însă cu toate astea, PSD a direcționat peste 10% din banii buzoienilor către gruparea municipală. În anul 2020, când România intra în starea de urgență, bugetul alocat era al treilea la nivel național, peste orașele mari. Domnul Toma ne-a anunțat la finele anului trecut că Primăria nu mai are bani și a crescut taxele și impozitele locale, costurile serviciilor publice, motivând la acea dată nevoia bugetară mare pentru investiții.
Oare ce a obținut buzoianul pentru 24 de milioane de lei? Nimic! Era un proiect prin care doar se cheltuiau bani. Dovadă – că nu au reusit să aducă la buget, din alte surse – decât puțin peste 200.000 de lei. Mai exact – comunitatea nu a apreciat activitatea sportivă.
O conducere numită de Primăria Mun. Buzău a cheltuit 10% din bugetul orașului – bani care au hrănit aparatul de partid. Acum, in data de 07 Mai 2021, Primăria Buzău a decis că e timpul să meargă mai departe, aprobând o asociere în care să intre Consiliul Județean cu 40% și un investitor privat doar cu 20%, iar Primaria va ramane cu 40%. Într-o singură zi au aprobat toate departamentele din Primărie cererea depusă de o asociație…. în aceeași zi. Iar în data de 11 mai au consfințit schimbarea…. dar rămâne tot ca înainte!
Cu alte cuvinte, 80% din sarcina financiara ii revine tot contribuabilului buzoian, acum și prin CJ. Însă PSD o numește persoană juridică de drept privat, în care 80% din buget va fi asigurat de…….. buzoieni! Așa rămân salariile, angajații si bugetele enorme. Pentru încă o unealtă electorală care va consuma sume enorme. În loc să ne gandim la școli, la spitale, la infrastructură sau la investiții.” – Mihai Răzvan Moraru, membru PLUS Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.