10.4 C
Buzău
duminică, martie 17, 2024

VIDEO | BLAT PSD şi PMP + PLUS? Prefectul tace, deşi Casa Albă a dat verdictul | Comuna Cilibia, la un pas de alegeri după refuzul stângii de a menţine în funcţie viceprimarul ales

Custom ad 1

Comuna Cilibia ar putea să organizeze alegeri locale după ce reprezentanţii PSD cu sprijinul PMP din cadrul consiliului local au schimbat ilegal viceprimarul ales în urmă cu câteva luni.

Ieri trebuia să aibă loc şedinţă ordinară a lunii aprilie, însă consilierii PSD şi PMP au absentat, iar în lipsa acestora şedinţa nu a mai avut loc. Este pentru a doua oară când se întâmplă. Tudor Dănuţ, reprezentant al partidului Pro România a fost ales în urmă cu câte luni după decizia majoritară a consilierilor locali PNL, PMP şi PRO ROMÂNIA. Aleşii din opoziţie, prezenţi la sediul primăriei pentru întunirea care nu a mai avut loc, i-au cerut explicaţii primarului PSD, ion Enache.

Acesta nu a dorit să stea de vorbă cu membrii opoziţiei. Mai mult, acesta a refuzat dialogul cu reprezentaţii mass-media, baricandându-se în propriul birou.

În urmă cu două luni, consilierii locali PSD şi PMP au cerut revocarea din funcţie a viceprimarului, proiect de hotărâre care nu a primit votul consilierilor locali din opoziţie şi nici avizul de legalitate din partea Prefecturii Buzău.

Opoziţia a sesizat Prefectura Buzău, care nu a rămas impasibilă la atentatul asupra democraţiei pe care consilierii locali PSD din Cilibia l-au pus în practică. Subprefectul Adina Moiseanu a transmis Primăriei Cilibia şi secretarului acesteia faptul că decizia este una ilegală şi că viceprimarul trebuie menţinut în funcţie.

Nu este pentru prima dată când primarul PSD, Ion Enache merge până la limita legii pentru propriile interese.

Nici primarul Enache, nici instituţia pe care o conduce şi nici secretarul acesteia nu au pus în aplicare decizia primită de la Casa Albă. Mai mult, pentru a menţiune starea de ilegalitate consilierii locali PSD şi PMP au refuzat să participe la două şedinţe, iar la a treia absenţă riscă să se dizvole, pas care ar fi urmat de un nou tur de scrutin.

Combinaţiile politice şi financiare ale primarului Enache nu sunt o noutate. Agora Buzău a prezentat în mod constant maniera în care Enache gestionează comuna de aproape trei mandate. Ultima găselniţă din curtea primăriei arată cum oamenii alături de care autorităţile locale dezvoltă afaceri îşi alimentează maşinile proprii chiar din curtea primăriei.

Deşi se află la câţiva kilometri de Municipiul Buzău, comuna Cilibia este una dintre cele mai subdezvoltate localităţi din judeţ, în ciuda bugetului de care beneficiază. Comuna Gălbinăsi, aflată la 3 km distanţă a devenit un model de bune practici graţie fondurilor europene atrase. Mai mult, Gălbinaşi a devenit una dintre primele trei comune din judeţul Buzău ca nivel de trai, în timp ce vecinii din Cilibia încă îşi mai luminează încăperile fie cu lampă cu petrol, fie cu lumânarea.

În comuna în care mereu sunt sărbătorile de iarnă, în primăria din localitate nu sunt respectate nici măcar prevederile împotriva COVID-19. Angajaţii zburdă pe culoare fără mască, interacţionând cu cetăţenii.

Contactat pentru a îşi exprima punctul de vedere privitor la situaţia administrativă de la Cilibia, acolo unde primăria ignoră un ordin al prefectului, Silviu Iordache, reprezentant al partidului PLUS, actual şef al Casei Albe nu a oferit nici un comentariu.

Va urma.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente