joi, octombrie 3, 2024

Consiliul Județean Buzău finanțează achiziționarea a patru apartamente în Buzău pentru închiderea Centrului de plasament

Custom ad 1

Centrul de plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău, din subordinea D.G.A.S.P.C. Buzău, devine prima unitate rezidențială de la nivelul județului Buzău care își încetează activitatea, în conformitate cu Planul de închidere, avizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin A.N.P.D.C.A. și, în același timp, un exemplu de bună practică, fiind unul dintre puținele centre de acest tip din țară, a căror activitate încetează în contextul epidemiologic actual.

Consiliul Județean Buzău a sprijinit întotdeauna serviciile sociale din județ, susținând și finanțând implementarea de proiecte, al căror scop să fie creșterea calității vieții persoanelor vulnerabile – copii, persoane cu dizabilități, vârstnici. Pe lângă atragerea de fonduri europene nerambursabile, Consiliul Județean Buzău contribuie și în mod direct, prin fonduri proprii, la dezvoltarea unor tipuri noi de servicii. Astfel, înțelegând nevoia copiilor de a se dezvolta într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, Consiliul Județean Buzău a finanțat achiziționarea a 4 apartamente în Municipiul Buzău pentru a finaliza într-un timp cât mai scurt procesul de închidere a Centrului de plasament.”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

În vederea pregătirii închiderii CSC nr.2 Buzău, au avut loc următoarele acțiuni principale:

  • implementarea de către Consiliul Județean Buzău, DGASPC Buzău, în parteneriat cu Fundația SERA ROMÂNIA, a unui proiect de reintegrare/ prevenire, în scopul reintegrării în familie a unui număr de peste 50 de copii, beneficiari ai măsurilor de protecție specială în cadrul CSC nr.2 Buzău sau aflați în evidența DGASPC Buzău, precum și prevenirea separării copilului de familie. Valoarea estimată a bugetului proiectului este de 100.000 euro, din care un procent de 60% este asumat de Fundația SERA România, iar 40% de către Consiliul Județean Buzău.
  • achiziționarea de către Consiliul Județean Buzău, prin DGASPC Buzău, a 4 apartamente de tip familial, cu o capacitate de 6 locuri fiecare. Pentru 24 de copii, pentru care reintegrarea în familie nu a fost posibilă, a fost propusă măsura plasamentului în apartamente de tip familial.

Închiderea Centrului de plasament nr 2 din Buzău înseamnă pentru noi atingerea unui obiectiv prioritar, cu atât mai mult cu cât acțiunile întreprinse în acest sens au fost adaptate contextului epidemiologic actual. Ne bucurăm că, după măsurile de reintegrare și prevenire derulate pe parcursul a 2 ani, putem oferi copiilor un mediu de viață familial, care să le permită dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și să să le asigure o cât mai bună integrare socială și profesională.”, a declarat Loredana Dorobanțu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole