Comuna Gălbinaşi a făcut paşi rapizi spre Europa, iar majoritatea investiţiilor care au stat la baza dezvoltării localităţii conduse de către primarul Dumitru Dragomir au fost realizate în infrastructură. Unul dintre principalele puncte asumate de către primarul Dragomir l-a reprezentat asfaltarea în comună, astfel că, în ultimii ani, localitatea aflată la 12 kilometri de reşedinţa de judeţ a beneficiat de fonduri atrase de câteva milioane de euro.
“Dacă vorbim de infrastructură, putem spune că am accesat fonduri atât guvernamentale, deci pe Ministerul Dezvoltării, cât și pe PNDR, pe fonduri europene. Un milion de euro am accesat pe Ministerul Dezvoltării de asfaltare a 7 kilometri, un milion de euro am accesat pe fonduri europene pentru 7 kilometri. De asemenea, aceste asfaltări au fost făcute în toate satele, atât în satul Bentu, cât și Gălbinași și Tăbărăști. Au mai rămas prea puține străzi neasfaltate, pentru care avem deja un proiect pe care l-am introdus pentru finanțare, așa că putem să le realizăm și pe acestea în anul viitor, după ce vom obține finanțarea.” – Dumitru Dragomir, primarul Comunei Gălbinaşi
Investiţiile în infrastructură nu s-au rezumat la asfaltări, ci şi la şanţurile adiacente drumurilor şi lucrări destinate îmbunătăţirii reţelei de apă şi canal. Toate contribuie în prezent la asigurarea unui la nivel de trai peste media judeţului pentru locuitorii din comună.
– Mergând mai departe cu investițiile pe infrastructură, am văzut că au fost făcute trei stații de pompare, practic s-a rezolvat și canalizarea satului Gălbinași.
Nu numai a satului Gălbinași. Putem spune că stația de epurare este o stație modulară care se va extinde și în celelalte sate, respectiv Bentu și Tăbărăști și va furniza materia pe care o va prelua stația pentru toate trei satele. În consecință, am finalizat satul Gălbinași, dar nu ne vom opri aici. Ne vom extinde și în satul Tăbărăști și în Bentu pentru ca toți cetățenii din comună să aibe posibilitatea să aibe problemele rezolvate, fără grija vidanjării foselor. – Dumitru Dragomir, primarul Comunei Gălbinaşi
Investiţiile realizate de-a lungul anilor în infrastructură prin realizarea şi reabilitarea drumurilor a permis ca localitatea Gălbinaşi să devină parte a transportului public din Municipiul Buzău. Practic, accesul locuitorilor din comună cu reşedinţa de judeţ se face permanent prin linii care parcurg satele comunei şi municipiul Buzău, înlesnind astfel accesul la educaţie, comerţ şi pe piaţa muncii din reşedinţa de judeţ a cetăţenilor din Gălbinaşi.
Transbus-ul a fost o necesitate majoră deoarece comuna Gălbinași s-a întinerit, deci aproape toate gospodăriile au câte un angajat, doi și pentru asta aveam nevoie de transportul în comun pentru a ajunge la locurile de muncă din municipiul Buzău. Drept urmare și prețul acestui transport este destul de convenabil, cu 2,50 lei se poate merge până la Spitalul Județean, până la piață, drept urmare este un mare avantaj pentru locuitorii din comuna Gălbinași. Consider că m-am zbătut pentru acest lucru și cred că sunt foarte mulțumiți și cu autobuze confortabile și nu își mai pun problema transportului sau lipsei transportului, a căldurii din autobuz, deci au un transport bun, cu un cost care cred că este foarte apreciat. – Dumitru Dragomir, primarul Comunei Gălbinaşi
Sfârşitul anului 2019 a însemnat realizarea nomenclatorului străzilor din comuna condusă de Dumitru Dragomir, proiect la care au luat parte şi cetăţenii din comună care au venit cu sugestii pentru denumirea străzilor.
Ce m-a determinat să întocmim nomenclatorul, așa cum prevede metodologia și legislația, a fost faptul că în anii anteriori s-a întocmit nomenclatorul, dar a fost întocmit greșit. Numerele au fost date în ordine, și pare și impare, dar conform metodologiei și legislației, trebuiau pe partea stângă impare și pe partea drepată numerele pare. Drept urmare, ne-am asumat acest risc, pentru că a trebuit să modificăm tot nomenclatorul comunei Gălbinași, și am mai ținut cont și de sugestiile cetățenilor, acolo unde voiau să schimbe denumirea străzilor, din diverse motive. Acolo unde au aceștia au apreciat că trebuia o altă denumire, noi am ținut cont și de sugestiile lor. Prin urmare l-am finalizat, este introdus în sistemul electronic, iar acum urmează să le facem și buletine. O să îi convocăm pe cei de la Informatizare să vină la sediul Primăriei, după ce se termină cu această problemă, și vor fi făcute buletinele gratuit, pentru că legea prevede că acolo unde se schimbă denumirea străzii, primăria trebuie să le acorde gratuit emiterea buletinelor. – Dumitru Dragomir, primarul Comunei Gălbinaşi
Investiţiile în infrastructură vor continua în perioada imediat următoare, prin extinderea reţelei de canalizare în satele Bentu şi Tăbărăşti. Totodată, procentajul mic de locuitori care încă nu sunt racordaţi la reţeaua de gaze naturale va fi acoperit.
Mai multe despre investiţiile realizate în sectoarele administrativ, învăţământ, educaţie, sănătate, mediu înconjurător, sport şi cultură puteţi afla din reportajele următoare dedicate comunei Gălbinaşi, doar pe www.agorabuzau.ro.