Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2020, acte normative adoptate de Guvernul Orban, în premieră, prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, informează G4media.ro.

Premierul Ludovic Orban a anunţat pe 23 decembrie în plenul Parlamentul, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii guvernului pe bugetul pe anul viitor, că acesta a fost construit pe o creştere economică de 4,1%, o rată a inflaţiei de 3,1% şi un curs mediu de 4,75 lei pentru un euro. El a avertizat că finanţarea europeană se va reduce drastic şi a subliniat că bugetele Educaţiei şi Sănătăţii cresc.

Potrivit sursei citate, ulterior angajării răspunderii pe legea bugetului, preşedinţii Parlamentului, Marcel Ciolacu şi Teodor Meleşcanu, au atacat la Curtea Constituţională procedura de adoptare a actului normativ, reclamând un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament.

Ciolacu a precizat că este fără precedent în Europa ca un buget să fie adoptat fără dezbatere parlamentară, menţionând că de la Ceauşescu nu şi-a permis nimeni în România aşa ceva.

„Bugetul de stat, deoarece a fost asumare a răspunderii de către Guvernul României şi de către Orban, va fi atacat astăzi de către mine şi de către preşedintele Senatului ca şi conflict constituţional, la CCR (…). Nu există precedent în Europa ca un guvern democratic să vină cu un buget fără să fie dezbateri în Parlament. De la Ceauşescu, România nu a mai cunoscut aşa ceva, de 30 de ani. Chiar dacă nu vom reuşi să stopăm acest buget, cu certitudine, dacă decizia ne va fi favorabilă, vom stopa ca altcineva în viitor să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, Ludovic Orban va intra în istorie ca primul prim ministru care şi-a permis acest lucru, nu numai din România, ci din Europa democratică”, a spus Ciolacu.

În privinţa Legii bugetului de stat, premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, dar şi pentru mediu.

„Avem amendamente pentru obiective din domeniul mediului prezentate de USR pentru operaţionalizarea sumalului masei lemnoase. Avem de asemenea alocări pentru sistemele mobile de măsurare a calităţii aerului şi pentru alte obiective importante din domeniul mediului. Sigur, că mi-ar fi foarte greu să trec în revistă toate amendamentele formulate. Există fără discuţie posibilitatea ca unele amendamente cu efecte benefice să nu le fi putut accepta. Credeţi-mă, este vital pentru România să dea un semanl ferm că porneşte lupta cu dezechilibrele economice, readuce bugetul de stat şi în general indicatorii macro-economci spre echilibru”, a afirmat premierul Ludovic Orban, luni, în faţa plenului reunit al Paralamentului.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat bugetul pe 2020 care vine cu câteva surprize. Multe ministere vor primi mai puțin bani decât au avut în 2019. Mai jos am luat în considerare alocarea de la buget, nu și veniturile proprii.

Bugete mai mariMinisterul Muncii va primi de la bugetul de stat 41,9 miliarde lei, cu 32,7 peste suma din 2019. Din această sumă, 29 miliarde lei reprezintă asistența socială, cu 4,2% peste 2019.

Ministerul Transpoturilor va primi 11,8 miliarde lei, cu 3,3% peste nivelul din acest an.

Bugetul Ministerului Apărării urcă cu aproape 18%, la 21,1 miliarde lei.

Ministerul Educației va primi mai mult cu aproape 3,76%, la 30,5 miliarde lei.

Bugetul Ministerului Afacerilor Interne va fi mai mare cu aproape 13,1%, la 19,4 miliarde lei.

Bugete mai mici

Bugetul Ministerului Sănătății va primi cu 23% mai puțin decât în 2019, respectiv 11,4 miliarde lei.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va avea și el un buget diminuat cu 45,5%, la 5,5 miliarde lei.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va avea un buget mai mic cu 14,3%, respectiv de 18,3 miliarde lei.

Ministerul Economiei va primi cu 11% mai puțin, respectiv 1,12 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor va avea, de asemenea, un buget diminuat cu aproape 19%, la 5,27 miliarde lei.

Ministerul Afacerilor Externe primește cu 16,4% mai puțin decât în 2019, respectiv 1,02 miliarde lei.
Alte instituții:

Secretariatul General al Guvernului primește cu 4,93% peste bugetul din 2019, respectiv 1,9 miliarde lei.

Senatul va primi cu 1,57% mai mult, respectiv 214,6 milioane lei.
Administrația Prezidențială va primi cu 4,4% mai mult, respectiv 67,8 milioane lei.
Serviciile:

Serviciul de Informații Externe va primi 320,2 milioane lei de la buget, cu 3,15% sub 2019.

Serviciul de Protecție și Pază va avea cu 19,5% mai mult, respectiv 272,7 milioane lei.
Serviciul de Telecomunicații Speciale va primi cu 6% în plus, la 630,3 milioane lei.

Serviciul Român de Informații va primi cu 10,8% în plus, respectiv 2,67 miliarde lei.
Instituțiile de presă:

Societatea Română de Radiodifuziune va primi cu 4% mai puțin, respectiv 377,5 milioane lei.

TVR va primi aceeași sumă ca în 2019, adică 389 milioane lei.

Agerpres va avea o sumă crescută cu 10,8%, la 26,8 milioane lei.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.