O postare pe site-ul de socializare Facebook, afișată pe contul PNL Buzău atrage atenția asupra unui fapt foarte grav petrecut recent în comuna buzoiana Săgeata. Din textul cu valențe agresive reiese faptul că Sorin Tănase, fostul primar al comunei Săgeata, în prezent „city manager”, funcție introdusă recent în organigrama primăriei, ar fi blocat o ședință a Consiliului Local. Potrivit liberalilor buzoieni, ședința a fost anulată din cauza unui proiect destinat locuitorilor comunei, privitor la transportul public local, demers inițiat de către consilierul local de Săgeata, Olimpia Pavel. În continuare, redăm textul integral publicat pe pagina de Facebook a PNL Buzău:

„Asa face PSD. Cand simte ca poate pierde, foloseste orice modalitate ca sa obtina ce doreste. Primarie condusa de un om ce a fost dat jos de pe functie de catre Agentia Nationala de Integritate si totusi conduce din alta funcție. 
Ședinta C.L. programată pentru joi 31.01.2019 a fost anulată de conducerea PSD-istă a Primăriei Săgeata pentru că pe ordinea de zi se afla proiectul de hotărare inițiat de doamna consilier PNL Olimpia Pavel cu referire la facilitătile acordate locuitorilor Comunei privind transportul public local.
Pentru că tot mai multi cetățeni și-au anunțat participarea la ședința de joi pentru susținerea proiectului, domnul ex – primar Sorin Tănase, astăzi Administrator ( o funcție creată de PSD pentru primarii declarați incompatibili și care să poată avea, in continuare, controlul comunității prin șantaj, compromis și mită) a hotarât, după bunul lui plac, să suspende ședința.
De ce? 
Pentru că:
– Sorin Tănase NU dorește ca locuitorii Comunei Săgeata să prospere;
– Sorin Tănase NU dorește ca locuitorii Comunei Săgeata să aibă un trai decent;
– Sorin Tănase NU dorește ca tinerii Comunei să se școlarizeze la școlile renumite din Buzău;
– Sorin Tănase NU dorește ca varstnicii să se trateze in spitalele din Buzău;
– Sorin Tănase dorește o comunitate pe care să o poată controla, cu cetateni lipsiți de stimă de sine, umili, fără drepturi, doar cu datoria impusă de a-l vota odată la patru ani;
– Lui Sorin Tănase ii este teamă de o comunitate educată;
– Lui Sorin Tănase ii este teamă de o comunitate sănătoasă;
– Lui Sorin Tănase ii este teamă de familiile active din comunitate pentru că nu le poate cere votul prin șantaj;
– Sorin Tanase dorește sa-și asigure și să-și rezolve propriile interese, Primaria Săgeata devenind ”proprietatea lui privată”.
Iată motivele pentru care Comuna Săgeata pare uitată de timp, ai cărei locuitori incep să ințeleagă câte drepturi le-au fost furate atâția ani de această administrație PSD-istă, pentru care cetățenii sunt doar niste numere de inventar.”
– Sursă text: facebook/ PNL Buzău

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.