Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, instituție de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, a devenit una din cele șase biblioteci județene din țară care au semnat un parteneriat cu Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher (CNCR-RK). Este vorba despre o colaborare cu scopul de a facilita accesul la valorile culturii scrise rome.

În baza parteneriatului, Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher a donat Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău mai multe cărți dedicate istoriei, literaturii și limbii romilor, lucrări deosebit de interesante pentru utilizatori.

Donația este alcătuită din 19 titluri de carte, respectiv peste 1.300 de volume: romane, albume, volume de poezii, dicționare, culegeri de texte, printre care și:
„Holocaustul Romilor – O Samudaripen”;
„Curs Practic de Limba Romani”, de Gheorghe Sărau;
„Constituția României în Limba Romani”;
„Țiganomahia” (aforisme), de Vasile Ionescu;
„Kay Jeas” (nuvele), de Păun Ialomițeanu;
„Dicționar Trilingv (rrom-român-englez)”, de Georghe Sărau și Alexandra Vidrașcu;
„Dicționar Dialectal al Limbii Rromani”, de Jupiter Borcoi, Sorin Cristian Moisescu, Daniel Samuel Petrila;
„Ezita” (poezii), de Dumitru Marian Ghiță etc.

Cărțile vor fi puse în curând la dispoziția utilizatorilor Bibliotecii Județene Vasile Voiculescu. Acestea vor fi repartizate atât la filialele instituției, cât și la bibliotecile din localitățile buzoiene în care trăiesc comunități importante de romi.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.