Carmen Orban (PSD), apel la decență în Senat: „Tonul ridicat și agresivitatea nu sunt argumente”

Senatoarea PSD Carmen Orban a avut o intervenție fermă în plenul Senatul României, subliniind necesitatea unui climat de respect și dialog autentic în dezbaterile parlamentare.

„Am intervenit astăzi nu din dorința de a polemiza, ci dintr-un profund respect față de instituția în care ne aflăm, Senatul României, și față de cetățenii care ne-au încredințat mandatul lor”, a declarat aceasta.

Carmen Orban (PSD), apel la decență în Senat: „Tonul ridicat și agresivitatea nu sunt argumente”
Carmen Orban (PSD), apel la decență în Senat: „Tonul ridicat și agresivitatea nu sunt argumente”

Responsabilitatea mandatului public

Carmen Orban a atras atenția că fiecare parlamentar reprezintă voința unei părți a societății românești, iar această responsabilitate impune rigoare și decență.

„Fiecare dintre noi reprezintă voința unei părți a societății românești. Această responsabilitate ne obligă la rigoare, decență și dialog autentic”, a afirmat senatoarea PSD.

În discursul său, aceasta a criticat tonul agresiv din dezbaterile recente, precizând că „tonul ridicat și agresivitatea nu sunt argumente, ele nu conving, nu construiesc și nu onorează demnitatea funcției pe care o exercităm”.

Idei, nu confruntări

Senatoarea a subliniat că într-o democrație matură divergențele sunt firești, însă lipsa de civilitate nu ar trebui să facă parte din exercițiul democratic.

„Convingerea se câștigă prin forța ideilor, prin argumente temeinice și prin respect reciproc. Divergențele sunt firești într-o democrație matură, lipsa de civilitate nu ar trebui să fie”, a punctat Carmen Orban.

Aceasta a transmis că nu își dorește ca reprezentanții aleși să ofere un exemplu negativ în modul de exercitare a mandatului.

„Nu doresc să ne fie rușine de felul în care ne exercităm mandatul. Îmi doresc să fim un exemplu de dezbatere fermă, dar civilizată, demnă de încrederea celor pe care îi reprezentăm.”

Apel la dialog și responsabilitate

În final, Carmen Orban a lansat un apel către colegii senatori pentru un climat de colaborare și responsabilitate.

„Vă invit, așadar, la dialog, nu la confruntare, la argument, nu la agresivitate, la responsabilitate, nu la spectacol.”

Intervenția senatoarei PSD a fost un mesaj clar privind nevoia de echilibru și respect în dezbaterile parlamentare, într-un context politic marcat de tensiuni și polarizare.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Psoriazisul și impactul asupra calității vieții. Sfaturile medicului specialist

Cu prilejul Zilei Mondiale a Psoriazisului, atragem atenția asupra...

Herniile abdominale: cum le recunoaștem și când este necesară intervenția chirurgicală?

Dr. Maria Șerban este medic specialist în chirurgie generală,...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img