Primul Forum MERITO organizat la Buzău: profesori de elită din toată țara se reunesc pentru un schimb de bune practici

Sâmbătă, 24 mai 2025, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău va găzdui, în premieră, o ediție fizică a Forumului MERITO Sud-Est, un eveniment dedicat profesorilor, directorilor, studenților și elevilor din profil pedagogic, cu tema „Cum alegem metode eficiente de învățare”. Forumul reunește cadre didactice recunoscute la nivel național pentru inovație și performanță la clasă.

Primul Forum MERITO organizat la Buzău: profesori de elită din toată țara se reunesc pentru un schimb de bune practici
Primul Forum MERITO organizat la Buzău: profesori de elită din toată țara se reunesc pentru un schimb de bune practici

Participare gratuită, în limita locurilor disponibile

Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat la aproximativ 200 de persoane, iar înscrierea se face în ordinea solicitărilor. Potrivit organizatorilor, mai sunt disponibile doar câteva locuri, în special pentru atelierele dedicate disciplinelor reale: matematică, științe și educație financiară.

Ateliere susținute de profesori MERITO

Programul include opt ateliere de învățare colaborativă, împărțite pe cicluri de învățământ: unul pentru nivel preșcolar, două pentru învățământul primar și cinci pentru gimnaziu și liceu. Acestea vor fi susținute de profesori MERITO din întreaga țară, care vin la Buzău în mod voluntar pentru a împărtăși metode testate în practica didactică.

„Va fi un prilej real de învățare colaborativă, un schimb de experiență între profesori care folosesc deja metode eficiente la clasă. Îi așteptăm pe toți cei interesați de inovație în educație să participe”, a declarat profesorul Cătălin Zaman, unul dintre membrii comunității MERITO și organizator local al evenimentului.

Primul Forum MERITO organizat la Buzău: profesori de elită din toată țara se reunesc pentru un schimb de bune practici
Primul Forum MERITO organizat la Buzău: profesori de elită din toată țara se reunesc pentru un schimb de bune practici

O comunitate educațională care crește prin implicare

Comunitatea MERITO este formată din profesori din toată țara care, din proprie inițiativă, organizează ateliere, cercetări, activități remediale și proiecte educaționale menite să îmbunătățească nivelul de calitate al învățământului românesc. Evenimentul de la Buzău este parte a acestor eforturi constante de dezvoltare profesională colaborativă și schimb de bune practici.

Profesorul Cătălin Zaman, recunoscut în cadrul programului MERITO pentru rezultatele sale, este una dintre vocile puternice care promovează modernizarea practicilor educaționale și consolidarea unei rețele de profesori performanți, dedicați și deschiși spre dialog.

Înscrieri în curs

Cei care doresc să participe mai au ocazia să se înscrie la atelierele cu locuri disponibile. Forumul MERITO Sud-Est de la Buzău promite să fie un eveniment de referință pentru cei care cred în forța educației și în transformarea sistemului din interior.

Sursă foto: Cătălin Zaman

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Psoriazisul și impactul asupra calității vieții. Sfaturile medicului specialist

Cu prilejul Zilei Mondiale a Psoriazisului, atragem atenția asupra...

Herniile abdominale: cum le recunoaștem și când este necesară intervenția chirurgicală?

Dr. Maria Șerban este medic specialist în chirurgie generală,...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img