Sub deviza ”Decembrie magic”, Consiliul Județean Buzău organizează o serie de activități specifice sărbătorilor de iarnă, pe tot parcursul lunii decembrie.

Pe 21 decembrie, începând cu ora 19:30, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău va avea loc concertul ”În prag de iarnă” susținut de Vali Boghean Band, trupă a cărei muzică bucură inimile publicului la fiecare întâlnire şi surprinde prin diversitate şi sensibilitate. Vali Boghean este un compozitor, muzician și instrumentist din Republica Moldova, fiind al 14-lea copil în familie. Primele cunoștinte despre muzică Valentin le-a asimilat de la tatăl său, care toată viața a cântat la diverse evenimente.

Dragilor, în perioada sărbătorilor, cadourile pentru suflet sunt mai importante decât cele materiale. Am pregătit și pentru dvs un cadou de suflet, un concert Vali Boghean Band – În prag de iarnă. Sunt convins că acest eveniment va aduce multă bucurie. Accesul la concert se va face pe bază de invitație, iar invitațiile se vor ridica de la sediul Consiliului Județean Buzău, în data de 12 și 13 decembrie, între orele 10.00-15.00.” este invitația lansată de Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.