marți, aprilie 16, 2024

Se laudă cu investiţii, dar nu au un scanner în primărie! Podgoria, comuna minune care încearcă să fenteze legea transmiţându-ne, printr-un document scanat, că nu dispun de tehnologie

Custom ad 1

Agora Buzău a continuat şi anul acesta cea mai mare anchetă din judeţ, privitoare la modalitatea în care primăriile din mediul rural şi nu numai gestionează banul public.

Până în prezent, peste 60 de primării au primit solicitări în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Solicitările privesc diferite documente, contracte de achiziţii, lucrări şi informaţii, care în teorie ar trebui să fie deja publice şi afişate pe site-ul instituţiei, dar care din dorinţa de a acoperi un sistem mafiot care trăieşte din bani publici, sunt încă indisponibile, ascunse de ochii curioşilor.

Astăzi, 30 mai 2022, am primit răspunsul uimitor al primăriei din Podgoria, entitate condusă de social-democratul Marius Chiru, primarul campion la atragere de fonduri, care nu a reuşit să achiziţioneze o imprimantă multifuncţională pentru instituţia pe care o conduce de ani. Potrivit înscrisului transmis: „obţinerea de informaţii de către dumneavoastră, în format electronic nu se poate realiza, nefiind întrunite condiţiile tehnice necesare”. 

Repetăm, pentru buna înţelegere, primăria Podgoria ne-a transmis prin poşta electronică, un e-mail care cuprinde un document scanat în care ne spune că nu are mijloacele tehnice necesare pentru a fotocopia/ scana/ transpune în format digital copii ale contractelor de achiziţii, fie că vorbim de lucrări sau înţelegeri scriptice cu presa. 🙂


O mică parte din primăriile buzoiene ne-au răspuns solicitărilor în mod complet, în timp ce majoritatea au preferat să o facă evaziv, adică parţial sau deloc, invocând motive şi cadre juridice care nu se aplică tranzacţiilor din mediul public.

Printre primăriile care s-au opus unui procedeu democratic şi transparent, invocând motive care nu stau în picioare, se află comunităţi importante, precum Primăria Râmnicu Sărat, Primăria Berca, Poşta Câlnău, Cilibia sau Pogoanele.

Indiferent că vorbim de lucrări ample precum asfaltarea, reţeaua de apă şi canal, reţeaua electrică, sau de servicii simple precum achiziţia de produse birotice sau mentenanţa calculatoarelor din primării, peste 80% din contracte sunt acordate unor firme abonate la banul public. De la primarii în funcţie, până la ultimul funcţionar, toţi încearcă să şteargă cu buretele afacerile cu statul ale băieţilor deştepţi.

Sursă foto reprezentativă: Adevărul de Buzău, ediţia online.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole