luni, mai 12, 2025
7.9 C
Buzău

ACTUALITATE | 16 – 18 septembrie, Zilele Chișinăului la Buzău

La sfârșitul săptămânii viitoare, Sărata Monteoru va găzdui Festivalul ”Zilele Chișinăului la Buzău”. Organizat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău, ca urmare a unui acord de înfrățire încheiat de Județul Buzău cu Sectorul Botanica al Municipiului Chișinău.

Festivalul care va avea loc în localitatea Sărata – Monteoru reprezintă o primă acțiune organizată de cele două administrații ca urmare a angajamentului luat de ambele părți față de păstrarea tradițiilor din România și din Republica Moldova.

În prima zi a festivalului, joi, 16 septembrie, două cunoscute ansambluri de peste Prut vor încânta publicul buzoian. Este vorba despre orchestra de muzică populară „Frații Advahov” și Ansamblul de muzică ușoară „Alex Calancea Band”. Tot în prima zi a festivalului, începând cu ora 12:00, va avea loc deschiderea taberei militare, ce va fi făcută de către Garda Națională de la Alba Iulia. Vineri, 17 septembrie, vor susține concerte artiștii ansamblului etnofolcloric „Plăieșii”, precum și cei ai Ansamblului de muzică ușoară „Vali Boghean Band”. Sâmbătă, 18 septembrie, pe scena festivalului vor susține recitaluri artiștii Ansamblului „Plaiurile Mioriței”, din Buzău.

Participanții la festival vor putea vizita un târg al meșterilor populari, iar elevii de la Liceul de Arte Margareta Sterian vor susține ateliere de pictură în fiecare dintre cele trei zile ale festivalului. Vineri, începând cu ora 16:30, vor avea loc degustări de produse tradiționale buzoiene și degustări de produse vinicole din Republica Moldova și din Județul Buzău.

Tot în cadrul aceluiași festival, la Galeriile de Artă din municipiul Buzău, vor putea fi vizitate două expoziții: una de pictură organizată de uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, precum și o expoziție a iilor basarabene. Vineri, de la ora 12:00, la Biblioteca Județeană Buzău va avea loc lansarea cărții ”Jurnalul meu cu Sf. Sava de la Buzău” – autor Sava Bogasiu.

Vă invit cu mare drag să participați la festivalul pe care îl organizăm în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău la Sărata-Monteoru, în perioada 16-18 septembrie!”, a transmis buzoienilor, pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

De asemenea, în perioada 16-17 septembrie 2021, două autobuze supraetajate vor efectua curse gratuite după cum urmează:
– Autobuz 1 – ora 11.00/13.00/15.00/17.00/19.00 – municipiul Buzău Poarta Crâng – Sărata Monteoru și retur;
– Autobuz 2 – ora 12.00/14.00/16.00/18.00 – municipiul Buzău Poarta Crâng – Sărata Monteoru și retur;

Participarea la concerte este permisă pentru persoanele care întrunesc una din următoarele condiții:
– adeverință de vaccinare;
– rezultat negativ al unui test PCR – nu mai vechi de 72 de ore;
– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

Pentru persoanele care nu îndeplinesc nici una dintre cele patru condiții, va fi pus la dispoziție un punct de testare rapidă gratuită înainte de acces.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Elevii Liceului cu Program Sportiv Buzău, gest de solidaritate pentru copiii internați la Pediatrie

Astăzi, 8 mai 2025, în intervalul orar 12:00–18:00, Parcul...

Lucian Romașcanu se retrage din politică: „Voi începe o nouă etapă a vieții mele profesionale”

Lucian Romașcanu, președintele Consiliului Județean Buzău, lider al organizației...

Noaptea Europeană a Muzeelor 2025: un regal cultural la Muzeul Județean Buzău

Sâmbătă, 17 mai 2025, buzoienii sunt invitați să participe...

#GetScreenedEU: Screening gratuit pentru prevenirea cancerului

Uniunea Europeană, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img