Liderul PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu a anunțat că îl va susține pe Florin Cîțu la alegerile pentru conducerea partidului

0
76

La sfârșitul săptămânii trecute, liderul PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, a anunțat că la alegerile ce vor avea loc în pe data de 25 septembrie 2021, pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal, îl va susține pe Florin Cîțu. ” Sunt momente în viață când alegerile sunt cântărite în funcție de șansele de câștig, dar există tot atât de multe momente când aleg cu orice risc în ceea ce cred, în ceea ce simt că mi se potrivește, sau aleg <pe bune> pentru că mă încăpățânez să cred că schimbările categorice, abrupte dar necesare sunt, în cele din urmă, câștigătoare. Aleg să merg alături de echipa Florin Cîțu la alegerile interne ce vor avea loc în septembrie, pentru că aleg schimbarea, pentru că e timpul pentru o nouă generație de politicieni, pentru că echipa din jurul premierului promovează o perspectivă de dezvoltare a României care concordă viziunii mele.” a declarat Gabriel Avrămescu într-o postare pe Facebook.

De asemenea, liderul PNL Buzău a mai precizat că ”E timpul pentru alegeri asumate, e timpul pentru schimbarea #PNL! E timpul pentru stabilitate în interiorul partidului, mai ales, în scopul menținerii încrederii românilor în guvernarea PNL. Deciziile și poziționările ferme ale fiecăruia dintre noi, în raport cu alegerile din septembrie vor echilibra lupta politica și îi vor relaxa pe actorii din viața publică, societatea civilă și mediul de afaceri. Așadar, spunem punct și de la capăt pentru echilibru și stabilitate!

Congresul PNL care va avea loc în septembrie va reuni un număr de 5.000 de membri, însă numărul de participanți poate fi modificat, în funcție de situația epidemiologică; fiecare județ va fi reprezentat proporțional cu rezultatul de la ultimele două alegeri. Până la data congresului, în perioada 1 iulie – 10 august vor fi organizate conferințele județene de alegeri, iar în intervalul 10 august și 25 septembrie se va desfășura campania pentru congres.

Reclamă Bottom Ad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.