4.5 C
Buzău
marți, martie 19, 2024

Liga Studenților la Medicină Dentară București are grijă de zâmbetele copiilor de la Beceni

Custom ad 1

Liga Studenților la Medicină Dentară din București a ales comuna Beceni pentru prima oprire din campania umanitară de Paște, organizată în perioada 07 aprilie – 05 mai 2021.

Sub sloganul ”Noi simțim că e timpul să dăm înapoi”, studenții au pornit o campanie pentru copii din mediul rural. ”Suntem toți la București, studenți, bine, sănătoși, dar ei sunt acolo. Am ajutat aici, am cunoscut copii isteți la care ne vom întoarce cu prima ocazie să îi verificăm dacă mai știu . Dar hai de data aceasta să ne amintim satul de unde am plecat și străduțele, potecile pe care ne-am jucat până când ne-am făcut mari. Ne dorim să ne întoarcem la origini, la casa bunicilor în jurul căreia obișnuiam să alergăm până se înnopta.

Weekendul trecut aceștia au făcut prima oprire în comuna Beceni. Cu sprijinul primarului Adrian Burlacu și al cadrelor didactice de la unitățile de învățământ din comună, aceștia au reușit să împartă unui număr de 300 de copii pachete cu produse de igienă dentară, haine, încălțăminte, jucării și dulciuri. Bonus, copiii au avut parte de lecții de profilaxie dentară, iar patru dintre ei, cu rezultate bune la învățătură, au primit și câte o tabletă care să îi ajute să își facă lecțiile mai ușor.

Liga Studenților la Medicină Dentară București (LSMDB) este o organizație studențească, independentă, non-politică și non-guvernamentală ce reprezintă studenții la medicină dentară bucureșteni. Este oficial recunoscută ca atare de către autoritățile guvernamentale locale, regionale și centrale, precum și de alte organizații și instituții naționale și internaționale. În cadrul acesteia se organizează, an de an, numeroase proiecte ce angrenează în activități de voluntariat sute de studenți la medicină dentară, iar participanții acestor proiecte însumează mii de persoane.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente