VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

La data de 27 martie, în județul Buzău 4116 de persoane sunt în izolare la domiciliu. Alte 93 de persoane se află în carantină instituționalizată.
Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău și reprezentanți ai Poliţiei Locale au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 314 polițiști, 107 jandarmi, 128 de polițiști locali și 60 de lucrători din cadrul MApN.
IPJ Buzău împreună cu personal al Poliției Locale au desfășurat activități de control al persoanelor aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1645 de persoane. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 19.000 de lei. Totodată au fost aplicate și 181 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor art. 1, 4, 7 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, cât și art. 4 din Ordonanța Militară nr. 2/2020, în valoare de 248.000 de lei.
IJJ Buzău a acționat cu 107 jandarmi și 35 mijloace auto. Au executat misuni în contextul special al instituirii stării de urgență, fiind desfașurate activități de ordine publică, precum și pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină în zona centrelor destinate acestui scop. De asemenea, a desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare, context în care au fost constatate 17 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 19.600 de lei.
Jandarmii au acționat permenent în zona centrelor de carantină de pe raza judetului, fiind necesară și intervenția în interior. De exemplu, jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzuta de art. 352, alin 1 Cod Penal, respectiv pentru „nerespectarea măsurilor de carantină dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto- contagioase”. În fapt, un bărbat a încercat să fuga din incinta unui centru de carantină, dar a fost prins rapid de către jandarmi. Persoana în cauză se află la a doua faptă de acest gen, pe lângă intocmirea dosarului penal, luându-se măsura relocării acestuia într-un spațiu cu măsuri de securitate sporite, concomitent cu solicitarea unui consult neuropsihiatric.

Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

 

 1,204 total views,  1 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10
Articolul precedentFOTO | În stare de urgenţă, primarul din Grebănu preocupat de renovarea propriei locuinţe
Articolul următorPolițiștii buzoieni, donatori de sânge
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Agora Buzău şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Fotojurnalist 123RF din 2017, membru APSR, membru AIPS, absolvent Sports Buisness Academy. Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here