VIDEOREPORTAJELE AGORA BUZĂU | Un serial realizat de Andrei Piţigoi

Firme care produc milioane de lei nu plătesc impozitele aferente clădirilor pe care le au în proprietate, „fentând” statul român de sume considerabile. Sunt societăţi care îşi au sediul în localităţi uitate de lume, dar care produc bani pentru un circuit întreg. Nimeni nu este „sărit din schemă” şi toţi merg pe un acord tacit, ghidat de o singură variabilă: a sumei care le intră în buzunar.

Din câte spun localnicii, acelaşi lucru se întâmplă şi la Vâlcelele. Un punct pe harta judeţului Buzău, puţin mai jos de Râmnicu Sărat. Reacţia autorităţilor locale sau mai degrabă lipsa acesteia, fac plauzibile vorbele oamenilor din comună.

O mică parte din construcţiile făcute fără autorizatie şi pentru care nu se plăteşte impozit, potrivit locuitorilor din Vâlcelele.

Două societăţi comerciale şi un PFA (n.r. persoană fizică autorizată), administrate de aceeaşi familie desfăşoară contracte cu primăria din localitate. Până acum, nimic neobişnuit, asta pentru că în mediul rural foarte multe firme primesc în arendă sau cesiune suprafeţe de pământ pe care le lucrează, plata către bugetul de stat făcându-se în conformitate cu prevederile legale.

VIDEOREPORTAJELE AGORA | EPISODUL 2.

La Vâlcelele, intabularea intravilană este un subiect de domeniul SF, iar reprezentanţii statului nu pot emite autorizaţii fie pentru construcţii, fie de funcţionare a diverse spaţii comerciale sau altele similare. De acest lucru profită băieţii deştepţi, cei care câştigă miliarde de lei vechi în colţuri uitate de lume, „driblând” organele de control.

PFA Liviu Bărăgan, S & B Trans Bărăgan SRL şi Best Land Agro Bărăgan sunt trei dintre enităţile conduse de familia Bărăgan din localitate care, potrivit cetăţenilor buni platnici din comună, merg mână în mână cu autoritatea locală pentru a dribla statul de sumele care i se cuvin. Au ridicat clădiri, hale, garaje, cântare pentru autovehicule de transport mare şi pompe de motorină pentru care sunt necesare autorizaţii speciale chiar în mijlocul comunei.

Barul de zi, realizat fără autorizaţie de construcţie, potrivit celor din sat.

Mai mult, se pare că nici barul de zi, aflat de asemenea în proprietatea acestora, tot în mijlocul localităţii nu dispune de autorizaţie de construcţie.

Vedere din satelit. Prima hală | În stânga, fotografie de acum câţiva ani, în dreapta, imagine recentă.

Una dintre ultimele două firme menţionate are două contracte de cesiune cu primăria din localitate. Pe ambele suprafeţe, administratorii societăţilor au ridicat clădiri cu suprafeţe mari. Pentru acestea nu sunt achitate taxele aferente, ci impozit de suprafaţă cel mai probabil, o sumă mult mai mică decât prima.

Vedere din satelit. A doua hală | În stânga, fotografie de acum câţiva ani, în dreapta, imagine recentă.

Am încercat să contactăm reprezentanţii Primăriei Vâlcelele. Cu două ore înainte de încheierea programului obişnuit de lucru, prin primărie se aflau doar viceprimarul şi secretara. Primul nu a dorit să dezvolte subiectul, asta în timp ce primarul, auzind de prezenţa noastră în localitate s-a refugiat la domiciliu. Am încercat să-l contactăm telefonic, însă fără izbândă. Mai mult, când ne-am deplasat în teren pentru a vedea situaţia, la faţa locului şi-a făcut apariţia echipajul local de poliţie, iar la câteva minute, Silvia Bărăgan, soţia lui Liviu Bărăgan, candidatul PSD la primărie, care a parcat vreme de câteva secunde paralel cu maşina noastră, într-un joc pueril de intimidare.

Potrivit sătenilor, familia Bărăgan este una controversată, obişnuită cu prezenţa în instanţele de judecată, un bun exemplu fiind acum patru ani, la precedentul tur de scrutin, într-un caz care a făcut cel puţin înconjurul judeţului.

Acesta este doar unul dintre exemplele în care autoritatea locală este submintată financiar de interese personale.

 1,188 total views,  2 views today

Videoreportajele Agora Buzău 8 femei de nota 10
Articolul precedentPNL, oficial în carantină
Articolul următorDOCUMENT | INFO CORONAVIRUS! Suntem PRO SĂNĂTATE!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Agora Buzău şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Fotojurnalist 123RF din 2017, membru APSR, membru AIPS, absolvent Sports Buisness Academy. Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here