Medicii buzoieni continuă lupta. | „Ce-o fi în sufletele lor?”

În cursul săptămânii trecute, SC Piețe Târguri și Oboare S.A. Buzău, societate aflată în subordinea Consiliul Local Municipal Buzău, anunța deschiderea Pieții Mixte ”Drăgaica”, invitând comercianții să închirieze spațiile puse la dispoziție, pentru comercializare de autoturisme, mărfuri industriale, legume, fructe, produse apicole, meșteșugărești și agroalimentare, etc.

Conform unui vechi proverb românesc ”Aceeași Mărie cu ală pălărie”, redeschiderea a fost posibilă datorită schimbării denumirii locației din ”talcioc” în ”piață”. Potrivit art. 12 alin 1 din Măsurile din 12 ianuarie 2021, adoptate de Guvernul României, activitatea talciocurilor a fost suspendată, pentru a diminua efectele pandemiei de COVID-19. Drept urmare, SC Piețe Târguri și Oboare S.A. Buzău a considerat oportună schimbarea denumirii locației, tocmai pentru a putea fi redeschisă chiar în această perioadă în care numărul cazurilor de infectare cu virusul COVID-19 crește îngrijorător, de la o zi la alta.

În comunicatul emis de această societate se specifica foarte clar că ”accesul în incinta pieței va fi permis NUMAI cu mască de protecție și cu respectarea normelor legale de prevenire și combatere a răspândirii virusului COVID-19”.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Așa cum era de așteptat, fiindcă talciocul a fost închis pentru o lungă perioadă de timp, oamenii s-au îmbulzit să îl viziteze, iar normele legale privind distanțarea socială au ajuns să nu mai poată fi respectate.

Pe bună dreptate, deputatul PNL Gabriel Avrămescu se întreba, într-o postare pe Facebook: ”ce e în sufletul medicilor buzoieni, care luptă de 1 an cu pandemia Covid-19, când văd astfel de imagini?”

Sursa foto: Facebook Stoica Marius

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Psoriazisul și impactul asupra calității vieții. Sfaturile medicului specialist

Cu prilejul Zilei Mondiale a Psoriazisului, atragem atenția asupra...

Herniile abdominale: cum le recunoaștem și când este necesară intervenția chirurgicală?

Dr. Maria Șerban este medic specialist în chirurgie generală,...

Subiecte

Psoriazisul și impactul asupra calității vieții. Sfaturile medicului specialist

Cu prilejul Zilei Mondiale a Psoriazisului, atragem atenția asupra...

Herniile abdominale: cum le recunoaștem și când este necesară intervenția chirurgicală?

Dr. Maria Șerban este medic specialist în chirurgie generală,...
spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img