PNL | Buzăul are un membru în Delegația Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei

Gabriel Avrămescu, deputat PNL, a fost nominalizat membru al delegației prin hotărârea Camerei Deputaților.

Am avut onoarea să accept nominalizarea mea ca membru al Delegației Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei. Astfel, ieri, potrivit Hotărârii pentru stabilirea componenței nominale și a conducerii delegației, am fost numit membru al acestei formațiuni.

Ca membru al acestei delegații îmi doresc să-mi axez atenția asupra dezbaterilor pe teme privitoare la comunitățile de români ortodocşi din spațiul comunitar și la comunități istorice ortodoxe din Europa. Este cunoscut faptul că în România populaţia este majoritar (circa 85%) de religie ortodoxă, conform recensământului din 2011, menţinându-se la o valoare relativ constantă după Revoluţie.

Obiectivul nostru ca membri ai delegației este de întărire a poziției României ca pol de stabilitate şi civilizaţie în zonă, din raţiuni care ţin de factori de politică externă, economică, în concordanță cu apartenența la ortodoxie, în context religios.

Consider că trebuie acordată o atenție deosebită acestei zone de influență, în condițiile în care România rămâne un stat cu o populație activă și deosebit de implicată în ceea ce privește apartenența la ortodoxie. Schimbările radicale ale stilului de viață, din ultimul an, provocate de pandemie, au adus atingere și acestei zone, fapt pentru care, soluțiile pentru adaptarea la noile condiții de viață, la noile mentalități, sau tendințele de dezvoltare a educației copiilor și a tinerilor trebuie să fie subiecte de discuție în cadrul întâlnirilor oficiale ale delegației Camerei Deputaților la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei.

Gabriel Avrămescu, deputat PNL Buzău

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img