INFOGRAFIC | Frisoane la Buzău? Lucrările din PNDL, verificate în teren de corpul de control al Ministerului Dezvoltării și Inspectoratul de Stat în Construcții

Toate proiectele din teritoriu finanțate de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și pentru care sunt cerute plăți vor fi verificate în teren de echipe mixte ale corpului de control al Ministerului Dezvoltării și Inspectoratul de Stat în Construcții, a declarat miercuri pentru G4Media.ro ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Harta marii împărţeli: unde a trimis Guvernul cele 30 de miliarde de euro din PNDL. Sursă imagine: economica.net

”Trebuie să știm clar că lucrările executate pe PNDL 1 și PNDL 2 sunt conforme cu proiectele aprobate. Vor fi verificate toate proiectele pe care sunt trimise cereri de plată. Nu plecăm de la prezumția că sunt nereguli, dar trebuie să știm că banul public este cheltuit corect. Dacă toate verificările vor arăta că proiectele au fost respectate, facturile vor fi plătite”, a declarat Ion Ștefan pentru G4Media.ro.

Reamintim că în presă au apărut zeci de anchete despre lucrări executate deficitar în cadrul PNDL, fără ca beneficiarii sau executanții să fie trași la răspundere. În plus, premierul Ludovic Orban a declarat că guvernul PSD a lăsat restanțe de 5 miliarde lei pe PNDL, reprezentând plăţi neonorate pentru situaţii de lucrări deja realizate.

Articolul complet pe G4Media.ro

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img