Încheierea etapei de nominalizări în competiția Destinația Anului 2026 marchează startul oficial al sezonului competițional pentru desemnarea titlului „Destinația Anului în România”.
Cu această ocazie, Consiliul Județean Buzău a nominalizat șase atracții turistice reprezentative din județ, susținând promovarea unitară a patrimoniului natural, cultural și istoric buzoian.

Șase repere turistice, înscrise în competiție
Destinațiile propuse de Consiliul Județean Buzău acoperă mai multe categorii ale competiției, reflectând diversitatea și valoarea turistică a județului.
La categoria „Tărâmuri fermecate” a fost nominalizat Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, un teritoriu recunoscut la nivel internațional pentru patrimoniul său natural și geologic.
La categoria „Sate de poveste” a fost propusă localitatea Siriu, zonă apreciată pentru peisajele spectaculoase și autenticitatea rurală.

Categoria „Sanctuare ale Istoriei” include Așezările rupestre din Munții Buzăului, obiective de patrimoniu istoric și spiritual ce pun în valoare moștenirea trecutului.
La „Tărâmul cunoașterii” a fost nominalizat Muzeul Chihlimbarului Colți, instituție cu rol educativ și științific, iar la categoria „Comori naturale” figurează deja celebrul obiectiv turistic Vulcanii Noroioși.
La categoria „Comori naturale” – formațiuni și atracții geologice, peșteri, ape sau alte obiective naturale cu acces amenajat și management turistic, oferind experiențe autentice în aer liber – a fost nominalizată rezervația Vulcanii Noroioși, una dintre cele mai spectaculoase atracții naturale din România.
În categoria „Landmark” a fost înscrisă Casa cu Blazoane Chiojdu, emblemă a patrimoniului cultural și arhitectural din județ.
Angajament pentru promovare strategică
Prin aceste nominalizări, Consiliul Județean Buzău își reafirmă angajamentul de a promova coerent valorile autentice ale județului.
Reprezentanții instituției subliniază că demersul are ca obiectiv consolidarea poziției Buzăului în rândul destinațiilor turistice de top din România și valorificarea strategică a resurselor locale.
Urmează etapa finaliștilor și votul public
Competiția intră acum în etapa selecției destinațiilor finaliste, proces care va ține cont de numărul de recomandări primite din partea publicului și a juriului.
Etapa decisivă va avea loc în luna aprilie, când destinațiile finaliste vor fi supuse votului publicului, votului juriului și unui sondaj național – „Cercetarea Destinația Anului” – menit să asigure un rezultat reprezentativ și echilibrat.
La finalul acestei etape, într-un cadru festiv, va fi desemnată Destinația Anului 2026 în România.
„Nu este doar o competiție”
Organizatorii competiției au transmis că amploarea nominalizărilor confirmă interesul tot mai mare al românilor pentru turismul intern.
„Destinația Anului nu este doar o competiție, ci un mijloc de a aduce în prim-plan locuri, comunități și inițiative care merită cunoscute și susținute. Prin mecanismul său, care combină implicarea publicului, expertiza juriului și analiza obiectivă, contribuie la consolidarea încrederii în turismul românesc și la orientarea alegerilor de vacanță către destinații din România”, au declarat organizatorii.
Prin cele șase nominalizări, Buzăul intră în competiție cu argumente solide, mizând pe patrimoniul său natural spectaculos, pe istoria și spiritualitatea locului, dar și pe potențialul educativ și cultural al obiectivelor propuse.




