Muzeul Județean Buzău invită publicul pasionat de istorie și arheologie la un eveniment cu totul special: Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruia Dării, ce va avea loc joi, 7 august 2024, între orele 08:00 – 13:00, în comuna Pietroasele. Accesul este gratuit.
Participanții vor avea ocazia să urce dealul cetății dacice și să fie ghidați de cercetătorii muzeului, care le vor prezenta cele mai recente descoperiri arheologice din zonă. Este o oportunitate rară de a vedea la fața locului urme ale locuirii neolitice, ale epocii bronzului și ale epocii fierului, precum și diverse structuri: locuințe, anexe gospodărești sau alte amenajări casnice.
Zona Gruia Dării este una dintre cele mai importante situri arheologice din județul Buzău, iar evenimentul aduce mai aproape de public munca arheologilor și importanța păstrării patrimoniului cultural.
Accesul către sit se face dinspre satul Pietroasa Mică, în direcția releului de la vârful Istrița.
Muzeul Județean Buzău vă așteaptă cu drag la o experiență inedită, în mijlocul naturii și al istoriei, pentru a descoperi împreună comorile trecutului ascunse sub pământul Buzăului.




