Spitalul Județean de Urgență Buzău, reprezentat prin medicul primar Dr. Marius Anastasiu, a fost prezent, în perioada 28–31 mai 2025, la Conferința Națională de Chirurgie, unul dintre cele mai importante evenimente medicale ale anului, desfășurat la Iași, în cadrul elegant al Hotelului Internațional. Evenimentul a reunit peste 1350 de participanți, 30 de lectori internaționali, 400 de lucrări științifice și 9 cursuri preconferință.

20 de ani de colaborare științifică franco-română
Un moment deosebit al acestei ediții a fost Reuniunea jubiliară franco-română de chirurgie de urgență, care a marcat două decenii de colaborare între Societatea Română de Chirurgie de Urgență și Traumatologie (SRCUT) și Societatea Franceză de Chirurgie de Urgență (SFCU).

În cadrul ceremoniei de deschidere, găzduită de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, dr. Marius Anastasiu, fost șef de secție la Spitalul Județean de Urgență Buzău și actual Președinte al Departamentului de Relații Internaționale al SRCUT, a rememorat cu emoție momentul fondator al societății, care a avut loc chiar în județul Buzău, la Poiana Pinului, în octombrie 2005.
Atunci s-a desfășurat primul Simpozion Internațional de Chirurgie de Urgență și Traumatologie Viscerală, iar SRCUT a fost înființată cu sediul social la Buzău. De-a lungul celor 19 ani, Dr. Anastasiu a avut un rol esențial în consolidarea acestei structuri medicale, reprezentând România în cadrul Societății Europene de Chirurgie de Urgență (ESTES).
Buzăul prezent la nivel internațional: abordări inovatoare în pancreatita acută
În cadrul reuniunii tematice dedicate pancreatitei acute, desfășurată sub patronajul Academiei de Științe Medicale și coordonată de Prof. Mircea Beuran, dr. Marius Anastasiu, împreună cu dr. Oana Goidescu, a prezentat lucrarea: „Non-Surgical Treatment for Acute Pancreatitis – What is New?”, în care a susținut necesitatea unei schimbări de paradigmă terapeutică, în favoarea intervențiilor minim-invazive și a tratamentului non-chirurgical. Lucrarea a fost apreciată pentru claritate, noutate și aplicabilitate clinică.

De asemenea, personalități marcante ale chirurgiei internaționale precum Dr. Sebastian Frey, Dr. Elias Karam și Prof. Vincent Dubuisson au susținut comunicări despre momentul optim al colecistectomiei în pancreatita biliară și managementul complicațiilor postoperatorii.
Recunoaștere internațională pentru activitatea unui chirurg buzoian
La finalul reuniunii, Dr. Marius Anastasiu a fost onorat cu o plachetă de excelență în Chirurgia de Urgență din partea Societății Franceze de Chirurgie de Urgență (SFCU) și cu o diplomă jubiliară din partea SRCUT, pentru contribuții excepționale în promovarea chirurgiei de urgență și dezvoltarea relațiilor academice franco-române.

Chirurgia modernă – de la urgență la inovație
Pe parcursul celor patru zile de conferință, au fost abordate teme de maxim interes pentru practica medicală modernă:
– tendințe actuale în cancerul colorectal,
– strategii moderne în tratamentul cancerului de sân,
– noutăți în boala inflamatorie intestinală, precum și teme de medicină de urgență relevante în contextul geopolitic actual.
Un moment aparte l-a reprezentat prezentarea susținută de Dr. Eric Voiglio (ESTES), privind triajul medical în situații de aflux masiv de victime, un subiect de actualitate în contextul conflictelor militare din proximitatea granițelor.
Spitalul Județean de Urgență Buzău – implicat activ în educația medicală continuă
Prezența echipei medicale buzoiene la un eveniment de asemenea anvergură confirmă angajamentul Spitalului Județean de Urgență Buzău pentru excelență profesională, formare continuă și colaborare internațională. Acest tip de participare consolidează nu doar prestigiul personal al cadrelor medicale, ci și poziția spitalului ca instituție care se aliniază celor mai înalte standarde ale medicinei europene.




