În perioada 14-18 octombrie 2024, în județele Buzău și Ialomița, se desfășoară „Exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei – MOBEX BZ-IL 24”, ocazie cu care Centrul militar județean Buzău, face următoarele precizări:
Exercițiul este organizat în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării și în cadrul acestuia sunt verificate și antrenate structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne de pe teritoriul județului Buzău.
Acest tip de exercițiu se planifică și se organizează pe timp de pace, în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003, Legii 446/2006 și ale Legii nr. 355/2009, în scopul verificării modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, a stabilirii coeziunii acționale între personalul militar activ și cel în rezervă, precum, și în scopul menținerii unor deprinderi de bază a rezerviștilor prin derularea unor activități de instrucție specifice fiecărei structuri.
La acest exercițiu sunt chemați, doar cetățenii care au satisfăcut serviciul militar și care dețin grad militar în rezervă nefiind chemați cetățeni încorporabili, care nu au satisfăcut stagiul militar, cu mențiunea că, în conformitate cu art. 86 alin. (4) din Legea 80/1995, cadrele militare în rezervă au obligații militare până la împlinirea vârstei de 63 ani, iar soldații și gradații în rezervă au obligații militare până la împlinirea vârstei de 55 ani, conform prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 446/2006.
Menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 67 alin. (2) din Legea nr. 446/2006, rezerviștii au obligația de a participa la antrenamentele și exercițiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, în baza ordinelor de chemare emise de către Centrul militar județean Buzău și înmânate rezerviștilor de către structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Rezerviștii participanți la exercițiu, care au domiciliu în altă localitate decât cea a structurii la care urmează să se prezinte beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, așa cum este prevăzut la art. 26 din legea 355/2009. Pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, este necesar ca rezerviștii să prezinte legitimația de călătorie eliberată de un transportator autorizat care să cuprindă denumirea transportatorului, prețul și data călătoriei iar, în cazul deplasării cu mijloace auto personale, bonul fiscal eliberat de stația de alimentare cu carburanți.
Menționăm, de asemenea, că angajatorii au obligația, de a asigura prezența salariaților care au calitatea de rezervist la aceste activități prin acordarea unui concediu suplimentar plătit în ziua participării la exercițiu, în baza adeverinței eliberate de centrul militar, conform prevederilor art. 75 din Legea 446/2006, adeverință care va fi ridicată de la sediu unității/structurii la care se face chemarea/prezentarea.
Precizăm totodată că, refuzul de a primi ordinul de chemare sau neprezentarea rezerviștilor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare constituie contravenție, potrivit art. 80 alin. 1) lit. a) și lit. h) din Legea 446/2006 și se sancționează cu amendă de la 8 puncte la 16 puncte, respectiv de la 2 puncte la 6 puncte, conform prevederile art. 81 alin. (1) lit. b) și d) din aceiași lege.
Având în vedere cele precizate mai sus, transmitem, pe această cale, cetățenilor județului
Buzău că această activitate nu este influențată în nici un fel de situația de securitate din
proximitatea României și nu există motive de îngrijorare, iar rezerviștilor faptul că sunt așteptați cu toată disponibilitatea instituțională la sediul unităților unde sunt încadrați, cu mențiunea că în anumite unități vor desfășura, pe durata unei zile, un program de instruire de 8-10 ore, ceea ce constituie un prilej pentru revederea cu foștii camarazi și pentru reamintirea unor deprinderi specifice fiecărei arme și specialități militare.