Teatrul George Ciprian din Buzău dă startul noii stagiuni cu un spectacol îndrăgit de publicul de toate vârstele: „Capra cu Trei Iezi”, după povestea clasică a lui Ion Creangă. Sub bagheta regizorală a lui Ionuț Octavian Ghinea, piesa va avea loc pe 15 septembrie, la ora 11:00, promițând o experiență teatrală memorabilă pentru întreaga familie.

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii: Cristi Martin, Ionuț Octavian Ghinea, Radu Pavel, Anda Pantiș, Felicia Cruceru și Zabi Tudor. Regizorul, Ionuț Octavian Ghinea, reușește să aducă în scenă povestea nemuritoare a caprei și a celor trei iezi, transportându-ne în lumea idilică a satului românesc tradițional. Spectacolul reînvie atmosfera pură a copilăriei, învăluită în farmecul fabulos al literaturii lui Ion Creangă, evocând originile noastre comune și valorile de care nu trebuie să ne îndepărtăm.
Scenografia semnată de Marius Nițu și muzica originală compusă de Codruț Bîrsan contribuie la crearea unui univers autentic românesc. Coregrafia este realizată de Lorette Enache, iar costumele tradiționale sunt executate cu grijă de Stoica Teodora. Asistența regizorală este asigurată de Ana-Maria Pușcălău, iar fotografia de promovare a spectacolului poartă semnătura Andreei Iordache.

Biletele pentru spectacol sunt deja disponibile și pot fi achiziționate online, de pe site-ul teatrului: Teatrul George Ciprian, precum și de la Agenția de Bilete a teatrului din Bulevardul Nicolae Bălcescu sau direct de la Teatrul „George Ciprian”. Prețul unui bilet este de 30 RON atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Nu ratați această ocazie de a vă reconecta cu tradițiile și poveștile copilăriei! Vă așteptăm cu drag pe 15 septembrie pentru o experiență teatrală de neuitat!
Sursă: Teatrul ”George Ciprian”




