ACTUALITATE | Buzăul, pe locul întâi la numărul de șomeri, în anul 2020

În mod oficial, Buzăul ocupă un dezonorant loc 1 pe țară, în ceea ce privește numărul de șomeri. Conform statisticilor publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, rata șomajului pentru anul 2020 a fost de 7,84%. Astfel Buzăul se situează pe locul întâi, urmat fiind de județul Vaslui, cu o rată de 7,32% și de județul Dolj, cu o rată de 7,09%.

În mediul urban, în luna decembrie 2020 orașul Pogoanele a fost fruntaș la numărul de șomeri, aceștia reprezentând 9,04% din totalul populației stabile, cu vârste cuprinse între 18 și 62 de ani, în timp ce în municipiul Buzău s-a înregistrat cel mai scăzut procent, respectiv 1,24% din totalul numărului de locuitori.

În mediul rural, comuna Mihăilești a înregistrat cel mai mare procent al persoanelor fără un loc de muncă, 25,70% – un sfert din totalul populației stabile, cu vârste cuprinse între 18 și 62 de ani, urmată fiind de comunele Chiliile – 19,48% și Luciu – 17,96%. La polul opus s-a situat comuna Glodeanu Siliștea, care a înregistrat un procent de 1,50% șomeri, din totalul populației stabile.

La data de 31 decembrie 2020, pe teritoriul județului Buzău, erau 13.468 de șomeri, din care 5.529 persoane de sex feminin.

Cea mai crescută rată a șomajului în ultimii 15 ani s-a înregistrat în anii 2010 și 2015, aceasta fiind de 9,7%, iar cea mai scăzută a fost în anul 2007, de 5,5%.

Sursă: AJOFM Buzau

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img