Consiliul Județean Buzău: vor fi modernizate drumurile județene care asigură accesul către Vulcanii Noroioși

Două dintre cele mai importante puncte de atracție din Ținutul Buzău, o zonă foarte importantă a județului nostru din punct de vedere turistic, sunt Vulcanii Noroioși și Focurile Vii. Acestea atrag mulți turiști, însă drumurile județene care asigură accesul sunt anevoioase și, de multe ori, îi descurajează pe cei interesați să se bucure de aceste locuri. Însă acest lucru se va schimba, deoarece săptămâna aceasta Primăria comunei Berca a anunțat emiterea avizului favorabil pentru modernizarea drumului de acces către Vulcanii Noroioși.

Încă un pas important făcut de către dl Președinte al Consiliului Judetean Buzău, Petre Emaoil Neagu, pentru dezvoltarea „Ţinutului Buzăului”, o zonă foarte importantă a judeţului Buzău din punct de vedere turistic. După cum știți, comuna Berca a beneficiat in ultimii 3 ani de sprijinul C.J. Buzau prin asfaltarea tronsoanelor Plesesti-Plescoi, Plescoi-Valea Nucului-Sapoca si Berca-Ratesti ( aproximativ 12 km).

A venit si rândul celui mai important drum din județul Buzău, tronsonul Sătuc – Policiori – Vulcanii Noroiosi ( 14.6 km) să intre în atenția autorităților judetene. În prezent, Primăria Berca a emis AVIZUL FAVORABIL pentru amplasare și acces la drumurile comunale, aferent proiectului „MODERNIZARE DRUMURI JUDEȚENE PENTRU ACCES VULCANII NOROIOȘI DJ 102 F Km 0+000 – 8+800 și DJ 220 A km 0+000 – 5+800, SĂTUC – POLICIORI – VULCANII NOROIOȘI, JUDEȚUL BUZĂU!”, spune primarul Comunei Berca într-o postare pe Facebook.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img