marți, octombrie 15, 2024

FOTO & VIDEO | În nici 24 de ore, două postări pe Facebook au băgat doi buzoieni în belele!

Custom ad 1

Două postări pe Facebook au adus doi buzoieni în atenţia poliţiei la nici 24 de ore de la punerea în aplicare a ordonanţei militare nr. 2/2020. În primul caz, un tânăr a fost nevoit să îşi şteargă o postare de pe cea mai cunoscută reţea de socializare după ce, în cadrul acesteia, a publicat o fotografie în care insinua că a fost tăiat de persoane de etnie romă din cartierul buzoian Broşteni. Tânărul a scris că „ţiganii” se fac vinovaţi de rănile sale şi a întrebat retoric cum reacţionează poliţia şi jandarmeria pentru a evita păţanii ca cea prin care susţine că a trecut. Iată postarea sa (sursă: buzoienii.ro)

Iată comunicatul oficial al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, privitor la cazul primului tânăr băgat în belele online:

A fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de “instigare publică”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 368 din Codul Penal. La data de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău s-au sesizat din oficiu, la semnalarea reprezentanților jandarmeriei, cu privire la faptul că în aceeași zi, utilizatorul unui cont pe o rețea de socializare a postat pe o pagină media locală mai multe poze însoțite de un mesaj scris. Prin mesajul publicat, utilizatorul susținea că, în contextul actual al pandemiei, fenomenul infracțional în plan local ar fi înregistrat o creștere semnificativă, mesaj care făcea inclusiv trimiteri de conotație discriminatorie pe bază de rasă sau etnicitate. Mesajul inducea o stare de temere în mod nefondat, având în vedere că în urma verificărilor întreprinse de polițiști aspectele sesizate nu s-au confirmat. Autoritățile vor continua activitățile pe această linie și în perioada următoare, acționând în sistem integrat pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Cazul 2. L-a durut în… cot de restricţii, iar Poliţia „l-a taxat”

Aroganţa infantilă a altui tânăr din Buzău a făcut ca poliţiştii buzoieni să deschisă un dosar penal pe numele său. Pe scurt, tânărul din imaginea de mai jos a ieşit din casă în prima noapte de după aplicarea obligaţiilor din cadrul ordonanţei militare nr. 2 care interzice deplasările fără motiv justificativ. Buzoianul s-a filmat într-un clip transmis în timp real, postat pe Facebook, timp în care îşi îndemna prietenii să circule nestingheriţi, „că nu păţesc nimic şi totul este o vrăjeală”.

Ce e drept, tânărul va rămâne în istoria locală după nişte replici care nu necesită nici un fel de alte comentarii: „Ce carantină, ce ălea, când vreodată îl va ţine garda pe Edy Bombardieru` în casă?” / „Dacă pe mine m-o prinde garda-n oraşul ăsta! Să-mi bag… / Când m-o prinde poliţia pe mine vreodată, eu sunt fraier / Mă sui pe Palatul ăsta şi fac revoluţie / Staţi că mă aleargă garda, am scăpat de ei, băgămi-aş… în gura lor! / Băgami-aş p… în Poliţie!”

Deşi a şters postarea, poliţiştii din cadrul IPJ Buzău au fost vigilenţi şi buzoianul s-a ales cu o amendă şi un dosar penal pentru instigare publică. În rândurile următoare, comunicatul IPJ Buzău privitor la situaţia prezentată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal unui tânăr din municipiul Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică. În urma imaginilor apărute în spațiul public cu un tânăr care conducea pe raza municipiului Buzău în intervalul orar 22.00-06.00, îndemnând cetățenii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări. Tânărul de 26 de ani a fost identificat și depistat, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițiștilor rutieri, fiindu-i reținut permisul de conducere. Totodată, au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole