duminică, aprilie 27, 2025
15.3 C
Buzău

ÎN SFÂRŞIT | Școlile sunt obligate să organizeze programe de educaţie sexuală pentru copii!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Propunerea legislativă modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei a obligaţiei de a derula în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate.

„Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor; derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale”, se arată în proiectul de lege.

Proiectul mai prevede şi facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate pentru toţi elevii înscrişi în învăţământul preuniversitar. Camera Deputaţilor este for decizional.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

STS de ziua Porților Deschise la Palatul Cotroceni | Transparență, tehnologie și deschidere către comunitate

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va participa, în weekendul...

Întâlnire de lucru între primarii buzoieni și conducerea ANRE, găzduită de Consiliul Județean Buzău

Dialog constructiv pentru viitorul energetic al județului Pe data de...

Boala Parkinson: factori de risc, prevenție și tratament

Dr.Alina Diacenco: ”Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă progresivă...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img