GALERIE FOTO | 250 de locuitori din comuna Ziduri și-au întâlnit viitorul primar PRO România!

În prezența președintelui PRO România Buzău, Felix Rache, a prim vicepreședintelui Viorel Dobre și a fostului prefect Carmen Ichim, marți a fost lansat candidatul la Primarie în comuna Ziduri. Sala a fost arhiplină, iar Buzea Viorel, a fost întâmpinat cu aplauze de cei peste 250 de oameni care au venit să se întâlneasca cu viitorul primar.

Pentru că acesta este un profesionist în domeniul său, este iubit de concetățeni și are cele mai mari șanse să câștige la viitoarele alegeri locale din vară, potrivit locuitorilor din zonă.

Aceasta este prima dintr-o serie de lansări pe care le va face partidul nostru în săptămânile ce vor urma. Pentru că, așa cum a declarat președintele Felix Rache, la Buzău, PRO România va avea în tot județul candidați la primării și liste proprii pentru consiliile locale și municipale, fără alianțe cu alte formațiuni politice.

Mai mult, pentru că suntem într-o fază avansată de selecție a candidaților, putem spune că ne bazăm și vom fi reprezentați de oameni de valoare, buni profesioniști, care sa fie în orice moment gata să preia o administrație publică și să aibă rezultate foarte bune.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img