3.2 C
Buzău
marți, martie 19, 2024

CUTREMUR ÎN PNL | Liberalii buzoieni, la un pas să-şi schimbe candidatul pentru Primăria Buzău! Intră Neder în cărţi pentru Palatul Comunal?

Custom ad 1

Liberalii buzoieni continuă să demonstreze faptul că nu pot gestiona cel mai bun moment din istoria politicii locale şi naţionale pentru „stârpirea social-democraţilor”, citat care aparţine chiar preşedintelui filialei Buzău, deputatut Cristinel Romanescu.

Schimbarea lui Ionescu, echivalentă cu plecarea din partid

Constantin Ionescu, unul dintre membrii marcanţi ai PNL şi una dintre cele mai cunoscute figuri din politica locală a ultimei decade, validat în CEx naţional de anul trecut ca şi candidat al liberalilor buzoieni pentru Palatul Comunal, ar putea fi îndepărtat în cadrul unei şedinţe programate să aibă loc în această după amiază la sediul din spatele Hotelului Pietroasa. Întrunirea este menită să calmeze apele deja tulburi din PNL Buzău, mai ales ca au rămas mai puţin de 6 luni până la alegerile locale. Schimbarea candidatului pentru primărie s-ar soldat cu cel puţin plecarea lui Constantin Ionescu din PNL, asta potrivit unor surse din interiorul partidului buzoian.

Agora a relatat constant despre situaţia instabilă din rândurile liberalilor buzoieni, împărţiţi în cel puţin două tabere, vechii membri susţinători ai lui Cristinel Romanescu, un apropiat al Partidului Social Democrat, după cum spun gurile rele şi membrii „curaţi” care îşi doresc ca filiala Buzău să devină una dintre performerele la nivel naţional.

Neder, propunerea PNL Buzău pentru Palatul Comunal?

Venirea lui Andrei Neder în PNL, fost viceprimar al Mun. Buzău din postura de reprezentant al ALDE Buzău a făcut ca tot mai multă lume să creadă că fostul membru al partidului lui Adrian Mocanu îi va reprezenta pe liberali în cursa pentru cea mai înaltă funcţie din Palatul Comunal, deşi partidul buzoian avea deja un candidat, în persoana lui Constantin Ionescu, propunere validată în CEx naţional. într-o conferinţă recentă, Cristinel Romanescu a infirmat zvonurile potrivit cărora părintele Paul Negoiţă sau fostul prefect de Buzău, Carmen Ichim ar putea alerga pentru PNL Buzău în cursa pentu Palatul Comunal.

Schimbă Romanescu şi lista consilierilor locali pentru Primăria Buzău?

Potrivit surselor noastre, Cristinel Romanescu vizează şi schimbarea listei de consilieri locali propuşi pentru Primăria Buzău. Din informaţiile care ne-au parvenit, Romanescu vrea să scape de câţiva dintre actualii consilieri locali ai liberalilor din Buzău, pe lista neagră a acestuia aflându-se nume importante ale celui de-al doilea partid politic din judeţ.

Membrii partidului aşteaptă cu sufletul la gură şedinţa programată astăzi, la ora 17:00 pentru clarificarea celor mai importante aspecte din strategia liberalilor buzoieni pentru adjudecarea Palatului Comunal. Vom reveni cu detalii!

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente