OMOR PRIN CRUZIMI | Încadrare de groază, închisoare pe viaţa pentru Cosmin Dan

Din „omor cu premeditare”, în „omor prin cruzimi”, este decizia instanței, în cazul crimei de pe Bălcescu

Stare de lucruri tot mai sumbră, pentru Cosmin Dan, tânărul judecat pentru uciderea și incendierea Valentinei Nica în dimineața zilei de 23 februarie 2019. În urmă cu puțin timp, instanța a aprobat schimbarea încadrării „din omor cu premeditare” în „omor prin cruzimi”.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste apropiații tânărului, care riscă acum să își petreacă tot restul vieții după gratii. Atât avocata familiei victimei, cât și acuzarea au solicitat schimbarea încadrării din „omor cu premeditare”, unde pedeapsa era de maximum 25 de ani, în „omor cu premeditare prin cruzimi”, faptă ce prevede închisoarea pe viață.

În cadrul ședinței de astăzi, judecătoarea de caz a admis cererile de schimbare a încadrării juridice, urmând ca, pe 28 ianuarie, să se pronunțe pe fond.

Dacă va primi pedeapsa cea mai dură – închisoarea pe viață -, Cosmin Dan mai are o singură șansă să spere că va vedea din nou lumina zilei: apelul. Calea sa de atac se va judeca la o instanță superioară, cel mai probabil la București sau la Ploiești.

La ultimul termen, apărarea tânărului a solicitat recuzarea judecătoarei. Instanța s-a reunit în camera de consiliu și a respins cererea tânărului, astfel că sentința va fi pronunțată tot de judecătoarea Mădălina Lăzărescu.

Cele mai citite articole din ultima săptămână:

Deputatul Adrian Mocanu cere camere la concursurile de directori. Doar că legea le-a pornit deja

Deputatul și președintele PNL Buzău, Adrian Mocanu, cere public...

Cât de puternică era Securitatea în județul Buzău? Cifrele oficiale de la finalul regimului comunist

Documente oficiale datate 24 septembrie 1988 oferă o imagine...

Au început înscrierile la Școala Populară de Arte pentru anul școlar 2026-2027

Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”,...

Primarul Andrei Valentin Oprina, alături de elevi la deschiderea anului școlar în comuna Ulmeni

Noul an școlar a început, în această dimineață, și...

Subiecte

spot_img

Related Articles

Categorii populare:

spot_imgspot_img