16.2 C
Buzău
vineri, martie 29, 2024

FOTO | Și iepurașul poartă uniformă! Acțiune umanitară a polițiștilor buzoieni

Custom ad 1

În prag de Sfinte Sărbători Pascale, timp de câteva ore, pe parcursul a două zile, polițiștii buzoieni au fost alături de 10 copii din Complexul de Servicii Comunitare Obor.

Activităţile au fost demarate în ziua de 23 aprilie a.c., când 10 elevi de la Complexul de Servicii Comunitare Obor au răspuns invitaţiei la concursul iniţiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău „Şi iepuraşul poartă uniformă”.

Gazda evenimentului a fost Centrul de Prevenire a Criminalităţii (Clubul Poliţiştilor) care i-a întâmpinat pe cei 10 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani şi tot atâţia poliţişti, care le-au fost parteneri de joacă şi creaţie.

Creaţiile au fost greu de apreciat, însă fiecare copil a fost premiat pentru munca depusă. „Oul tricolor”, „Oul curcubeu” , „Oul Poliţist” sau „Oul Artistic” au fost doar câteva dintre titlurile scrise pe diplomele copiilor.

Recompensa mult aşteptată a venit în ziua de 24 aprilie a.c., când au vizitat un atelier de creaţie de la Berca unde au dansat, s-au jucat şi s-au iniţiat în ale gătitului în cadrul unui atelier de gătit turtă dulce.

Gazdele i-au întâmpinat cu numeroase surprize, printre care şi un teatru de umbre „Iepuraşul şi ouăle de Paşti”, unde copiii au fost actorii din umbră. Cei mici, împărţiţi pe echipe cu poliţiştii, şi-au confecţionat singuri marionetele – personajele din scenariu, care au prins viaţă în mânuţele copiilor.

După tot timpul petrecut împreună, zâmbetul, bucuria, râsetele lor şi ochii plini de… copilărie ne-au mângâiat sufletele şi cu toţii am înţeles că împreună putem reuşi să clădim un viitor frumos.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente