7.3 C
Buzău
sâmbătă, martie 16, 2024

Zagreb, capitala europeană cu cel mai mare număr de muzee pe cap de locuitor (2)

Custom ad 1

Continuarea din „Zagreb, orașul albastru”.

În capitala europeană cu cel mai mare număr de muzee per capita se află un muzeu cu adevărat inedit. Este vorba de Museum of Broken Relationship sau Muzeul Relațiilor Sfărâmate, unde se află ade­vărate exponate ale relațiilor trecute.

Practic, toți cei care au ocazia să intre în acest muzeu  pot vedea cum au sfârșit tragic alte relații sau își pot asigura accesul gratuit dacă aduc o fotografie sau orice alt obiect ca­re a reprezentat pentru ei o re­lație încheiată.

Cele mai multe muzee sunt în Orașul de Jos, unde găsiți Mu­zeul orașului – City Museum, dedicat zugrăvirii istoriei orașului Zagreb, prin artă, meșteșuguri și un model la scară redusă, al vechiului oraș Zagreb. Cel mai faimos sculptor al Croației, Ivan Mestrovic, a avut un studio în Orașul de Sus. Acum, Mestrovic Studio este o atracție majoră pentru fanii artei sale, care vin pentru a vedea sculpturile, desenele și litografiile de la începutul carierei sale.

Muzeul cel mai faimos din Zagreb este Muzeul Mimara, care se mândrește cu o colecție arheologică, cu o colecție din Extremul Orient, cu obiecte de artă și lucrări ale unor binecunoscuți pictori europeni, cum ar fi Rembrandt, Rubens, Dyck Van, Vasquez, Murillo, Goya, Manet, Renoir și Degas. Recent, autenticitatea multor dintre lucrări a fost pusă sub semnul întrebării. Atribuirea și restaurarea lucrărilor de artă au stat sub semnul hazardu­lui, și asta este spus cu amabilitate.

Iubitorii de artă vor prefe­ra Strossmayer Galle­ry of OId Masters, care afișează lucrări ale lui Bellini, Veronese, Bruegel și Carpeaux, precum și celebra dală Baska, cel mai vechi exemplu al scrisului glagolitic în Croația nativă. Galeria se află în mijlocul pieței Zrinjevac Square din Zagreb, o parte a „potcoavei verde“, un parc verde și odihnitor aflat în mijlocul orașului.

Muzeul Etnografic este locul ideal unde puteți merge dacă sunteți curioși cu privire la natură și originile culturii croate. Costumele populare din diferite regiuni, obiectele de artizanat, uneltele și instrumentele evidențiază unicitatea culturii croate. În apropiere, Muzeul Arheologic afi­șea­ză artefacte ce datează din preistorie până în Evul Mediu, precum și cea mai mare colecție de monede din Europa. Încărcat de legendă orașul Zagreb își continuă viață să pe care încearcă s-o ancoreze în tumultul prezentului.

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente