17.7 C
Buzău
joi, martie 28, 2024

Vești bune pentru locuitorii comunei Chiojdu, la început de an!

Custom ad 1

Primăria comunei Chiojdu are vești bune pentru locuitorii săi, la început de an. Două proiecte importante pentru dezvoltarea comunei au primit finanțări.

Primul proiect, „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Chiojdu,” care presupune implementarea unui sistem de iluminat public modern și eficient în comuna noastră, a primit finanțare de la Administrația fondului pentru mediu în valoare de 1 000 000 lei, această sumă reprezentând 94,35% din valoarea totală a proiectului. Primăria comunei Chiojdu va veni cu un aport de 29.464,81 lei. Proiectul presupune achiziționarea și montarea de corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasă  tensiune subterane sau aeriene, fundații, stâlpi, elemente de susținere a liniilor, echipamente de comandă pentru iluminatul public, pentru modernizarea și/ sau extinderea sistemului de iluminat.

Cel de-al doilea proiect, „Sală de sport sat Chiojdu, comuna Chiojdu”, cu o valoare de 2 461 222 lei, finanțat de Compania Națională de Investiții S.A. București, face deja obiectul Contractului de proiectare și execuție lucrări 1893 /15.12.2022 care este deja semnat, perioada de implementare este de 12 luni.

Da, Chiojdu va avea SALĂ DE SPORT în câteva luni. Copiii noștri merită și vor beneficia cu siguranță de cele mai bune condiții pentru a crește frumos și sănătos. Urmează, cu siguranță, să accesăm și alte finanțări care vor fi anunțate după ce vom semna contractele de finanțare respective. Toate aceste realizări sunt rezultatul unei munci în echipă, mai exact, colegii mei din cadrul primăriei, membrii Consiliului local Chiojdu care mi-au susținut fiecare proiect inițiat de mine și bineînțeles domnul deputat Gabriel Avrămescu care, cu generozitate, ne pune la dispoziție experiența dumnealui administrativă și politică, acumulată de-a lungul timpului. Susțin, în continuare, că împreună vom moderniza comuna Chiojdu și vă mulțumesc pentru încrederea și susținerea acordată.” a declarat Gheorghe Neamțu, primarul comunei Chiojdu.

De asemenea, la sfârșitul anului trecut, primarul comunei Chiojdu a anunțat că a fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul „Asigurarea de sisteme TIC in U.A.T. Comuna Chiojdu, județul Buzău” în valoare de 1,902,506.88 lei, prin PNRR, Componenta 10, Fondul local, bani europeni ce vor fi folosiți pentru digitalizarea instituției primăriei și alte destinații și că a fost semnat contractul de finanțare în vederea construirii unui Centru Comunitar Integrat în comuna Chiojdu (acest proiect este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 și are o perioadă de implementare este de 15 luni).

Sursă: Primăria comunei Chiojdu

Mihaela Travel | Agentie de turism
Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -Custom ad 4
- Advertisment -

Cele mai citite articole

Comentarii recente